Jurnalul.ro Ştiri Observator România alocă doar 1.4% din cheltuielile de sănătate pe prevenție

România alocă doar 1.4% din cheltuielile de sănătate pe prevenție

România alocă doar 1.4% - adică 40 de lei pe persoană - din cheltuielile de sănătate pe prevenție, în comparație cu Italia sau Finlanda, țări care alocă peste 4%. „Să fim mai atenți la alimentele pe care le achiziționăm, dacă nu înțelegem eticheta, mai bine le lăsăm pe raft”, arată InfoCons.

Conform InfoCons, România alocă doar 1.4% din cheltuielile de sănătate (40 RON/pe locuitor) pentru cheltuielile de îngrijire preventivă.

În medie, în UE, cheltuielile publice și private pentru îngrijirea preventivă au reprezentat 2,8% din totalul cheltuielilor de sănătate în 2018:

cele mai mari ponderi înregistrate în

- Italia (4,4%);

- Finlanda (4,0%)

cea mai mică pondere a cheltuielilor de îngrijire preventivă :

- Slovacia (0,8% din cheltuielile totale de sănătate);

- Grecia, Cipru și Malta (toate 1,3%);

- România (1,4%).

În raport cu dimensiunea populației, cheltuielile pentru îngrijirea preventivă au fost cele mai mari în rândul statelor membre ale UE în Suedia (165 EUR pe locuitor), Finlanda (152 EUR), Germania (148 EUR) și Țările de Jos (146 EUR) în 2018, în timp ce a fost cea mai mică în România și Slovacia (ambele 8 EUR pe locuitor).

„Dacă tot alocăm cele mai puține fonduri pentru sănătate, trebuie să adoptăm fiecare dintre noi atitudine și să fim mai atenți la alimentele pe care le achiziționăm în primul rând, să citim eticheta și dacă nu înțelegem tot ceea ce este scris pe aceasta mai bine lăsăm produsul în raft decât să ne afecteze mai târziu. Sănătatea înseamnă cum trăim, ce facem, ce aer respirăm, dar mai ales ce mâncăm. În condițiile în care România a ajuns pe primele locuri în cadrul Uniunii Europene la cele mai multe boli tip: cancer, obezitate infantilă este momentul să ne solidarizăm și să înțelegem că viitorul nostru și viitorul copiilor nu poate exista decât dacă avem sănătate. În condițiile acestui semnal de alarma al Comisiei Europene sper să ne trezim cu toții și producătorii să fie mai responsabili iar autoritățile publice ale statului să își ducă la împlinire menirea pe care o au în slujba cetățeanului”, arată Sorin Mierlea, președintele InfoCons.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri