Jurnalul.ro Ştiri Social România, fruntaşă în UE la mortalitatea în rândul copiilor

România, fruntaşă în UE la mortalitatea în rândul copiilor

de Monica Cosac    |   

Copiii din România sunt abuzaţi, trăiesc în sărăcie şi mor pe capete, relevă un amplu Raport privind respectarea drepturilor copilului în România (2019), realizat de Salvaţi Copiii România şi Avocatul Poporului. Potrivit documentului, care a fost făcut public ieri, mortalitatea în rândul copiilor ne situează pe primul loc în Uniunea Europeană, cu o rată a mortalităţii de două ori mai mare decât media UE pentru populaţia între 0-19 ani.

„În România, rata mortalităţii în 2017 a fost de 61,69 la 100.000 de copii şi adolescenţi, în timp ce media Uniunii Europene a fost de 31,60”, se arată în Raport. La fel de rău stăm şi la mortalitatea copiilor cu vârste sub un an. Astfel, în 2018, în România, s-au înregistrat 1.214 decese ale copiilor sub un an, cu o rată a mortalităţii infantile (numărul deceselor raportat la 1.000 de naşteri) de 6,5‰. Mai mult de jumătate dintre decesele sub un an se produc în prima lună de viaţă (mortalitate neonatală).

Foarte grav este că o analiză a factorilor favorizanţi, realizată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, arată că o parte dintre aceste decese ar fi putut fi evitate printr-o mai bună monitorizare antenatală, care ar fi permis atât intervenţii în sarcină, cât şi direcţionarea sarcinilor cu complexitate mare către unităţi echipate corespunzător. O mare parte dintre gravide însă nu au beneficiat de investigaţii prenatale, precizează Salvaţi Copiii.

 

1 din 3 micuţi trăiesc sub pragul sărăciei

Raportul relevă, de asemenea, că o treime dintre copiii din România (32%) trăiesc sub pragul sărăciei. Îngrijorător este faptul că doi din 10 copii, mai exact 21,5 procente, trăiesc într-o sărăcie extremă, în timp ce, la nivelul Uniunii Europene, media copiilor care trăiesc în deprivare materială severă este de 5,9%. România are cea mai mare rată a sărăciei relative persistente din UE, adică 28,8% (în 2017). Deşi în scădere, conform celor mai recente date estimate Eurostat, România rămâne statul european cu cea mai mare diferență la indicatorul sărăciei sau excluziunii sociale între copii și totalul populației.

O altă cifră îngrijorătoare este legată de faptul că 150.000 de copii merg seara la culcare fiindu-le foame, iar statistica include doar copiii care trăiesc în mediul rural. Cei mai expuși riscului sunt, de departe, copiii care au doi sau mai mulți frați.

„Copiii sunt expuși sărăciei extreme în număr mai mare decât adulții, iar clivajul rural/urban este unul cronicizat, iar asta înseamnă acces retricționat la servicii medicale și de sănătate. Sărăcia are consecințe grave și pe termen lung, atât în privința educației, cât și a expunerii la diferite forme de abuz”, subliniază  Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România.

Supuşi abuzului emoţional şi fizic

Doar în 2018, aproximativ 15.000 de cazuri de abuz şi neglijare au fost raportate de DGASPC-uri, potrivit raportului amintit mai sus, iar 94% din aceste cazurile au loc în familie. „Numărul real al copiilor victime este mult mai mare, majoritatea cazurilor nefiind raportate de către serviciile sociale sau alţi specialişti care lucrează cu copiii (cadre didactice, medici etc.)”, se precizează în Raport. Potrivit documentului, două treimi dintre copii au fost supuşi abuzului emoţional şi abuzului fizic uşor ca forme de disciplină. Nefiind conştienţi de efectele negative ale acestor comportamente asupra copiilor, părinţii utilizează aceste forme de abuz pentru a corecta comportamentul copiilor.

15.000 de cazuri de abuz şi neglijare au fost raportate de DGASPC-uri, în 2018

Un astfel de raport privind respectarea drepturilor copiilor în România a mai fost dat publicităţii de Organizaţia Salvaţi Copiii, în anul 2006. „Ne-am dori ca raportul să fie un instrument de lucru pentru cei care decid în numele nostru, pentru copii. Sunt zeci de probleme care implică, de fapt, un trend descendent în ceea ce priveşte atenţia şi seriozitatea cu care decidenţii politici privesc acest domeniu important pentru toată lumea”, a declarat, pentru Jurnalul, George Roman, director programe Salvaţi Copiii România.

„Este important ca decidenţii să aibă în vedere că România traversează în acest moment o stare de urgenţă în ceea ce priveşte respectarea drepturilor copiilor. Suntem la coada tuturor clasamentelor: pe mortalitate, pe educaţie, pe abandon, pe abuz, pe numărul asistenţilor sociali specializaţi destinaţi comunităţilor vulnerabile, pe integrarea educaţională a copiilor romi şamd”, atrage atenţia George Roman, director programe „Salvaţi Copiii”.

UNICEF recomandă crearea unei noi instituţii

Reprezentantul UNICEF în România, Pieter Bult, a recomandat, marţi, Guvernului crearea unei instituţii, în subordinea premierului, care să asigure respectarea drepturilor copilului şi a resurselor necesare şi în care copiii să fie reprezentaţi.

„Considerăm că drepturile copilului trebuie să ajungă o prioritate pe ordinea de zi a Guvernului. Recomand să se înfiinţeze un consiliu, o instituţie care să se asigure de respectarea drepturilor copilului, în subordinea premierului. (...) Unul dintre drepturi este participarea copiilor în luarea deciziilor care îi privesc. Copiii nu pot vota, dar au părerile lor, ei gândesc diferit faţă de adulţi. Părerile lor trebuie luate în considerare, pentru a renunţa la stereotipuri”, a afirmat, ieri, Pieter Bult, la o întâlnire a UNICEF cu elevii.

Potrivit datelor furnizate de UNICEF, rata mortalităţii infantile era, în 1990, de aproximativ 27%. Deşi în prezent a ajuns la 6,4%, procentul este dublu faţă de media europeană. Rata mortalităţii neonatale s-a înjumătăţit în ultimul deceniu, dar rămâne încă cea mai ridicată din UE. Abandonul şcolar a scăzut de la 23% în 2002, la 16,4% în 2018, dar este încă ridicată faţă de media Uniunii Europene (10,6% anul trecut). 400.000 de copii sunt încă în afara sistemului de învăţământ şi 40% din adolescenţii de 15 ani înţeleg cu greu textul pe care îl citesc şi socotesc cu greu.

„Această situaţie critică necesită un răspuns urgent şi un acord colectiv pentru a pune drepturile copilului mai sus pe lista priorităţilor politice”, a subliniat Pieter Bult.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri