În criza actuală a energiei, deșeurile pot fi transformate într-o resursă importantă, iar pentru a crea mijloacele necesare acestei transformări este posibilă inclusiv accesarea fondurilor europene. Toate aceste subiecte și multe altele vor fi dezbătute astăzi, la București, în cadrul Conferinței Naționale „Ieșirea din criza deșeurilor, reguli și soluții noi de sustenabilitate, colectare, reciclare și economie circulară”, cu participarea reprezentanților celor mai importante instituții.
De mai mulți ani discutăm, în România, despre posibilitatea de a transforma deșeurile în resurse, de a implementa strategia unei economii circulare sustenabile. Au fost făcute studii, s-au găsit soluții tehnice și chiar de finanțare a acestei strategii, dar încă există piedici care au făcut ca „Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor” (PNGD) să rămână doar pe hârtie.
În legislaţia naţională privind deşeurile nu se regăsesc acte normative referitoare la Economia Circulară, cu toate că se fac referiri la Pachetul economiei circulare, adoptat încă din decembrie 2015 de Comisia Europeană, nu se precizează distinct, cu termene previzibile, adoptarea reglementărilor referitoare la intrarea semnificativă a României în Economia Circulară a Europei.
Romania Inteligenta
Conferința Națională „Ieșirea din criza deșeurilor, reguli și soluții noi de sustenabilitate, colectare, reciclare și economie circulară” pune față în față principalii factori de decizie pentru soluționarea acestor probleme. Vor fi prezenți la eveniment ministrul Mediului, Tánczos Barna, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel-Ioan Boloș, președintele Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (A.N.R.S.C.), Ionel Tescaru, alături de reprezentanți ai autorităților locale și județene care pot aduce exemple de succes sau pot spune unde au întâmpinat dificultăți, atunci când au vrut să implementeze proiecte importante. Printre aceștia se numără președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, și primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, care deține și funcția de președinte executiv al Asociației Municipiilor din România (A.M.R.). Vor participa la dezbatere numeroși reprezentanți ai instituțiilor implicate în gestionarea deșeurilor și ai mediului de afaceri, pentru a încerca să găsească împreună soluții.
Conferința este organizată de postul de televiziune Antena 3 CNN, parte a Intact Media Group, alături de cotidianul național Jurnalul și continuă seria de evenimente din seria „România Inteligentă”. Evenimentul are loc astăzi, 20 aprilie 2023, începând cu ora 9.00, la București, la Hotel InterContinental Athénée Palace, fiind transmis în direct, pe site-ul antena3.ro și pe pagina de Facebook a Antenei 3 CNN, iar tronsoane ale dezbaterii vor fi preluate live pe postul TV Antena 3 CNN.