Transparency International a lansat raportul anual privind Indicele de Percepţie a Corupţiei (IPC) la nivel global, prin intermediul căruia se realizează un clasament al gradului de corupţie în sectorul public, aşa cum este perceput de mediul de afaceri şi experţi independenţi din cele 180 de state incluse în analiză. România se menţine cu acelaşi scor, de 48 de puncte, ca în urmă cu un an şi pe acelaşi loc (26) la nivelul Uniunii Europene, la egalitate cu Grecia, și 59 în lume. Singurele ţări din Uniune care au punctaje mai mici decât România sunt Ungaria (45 de puncte, locul 27) şi Bulgaria (43 de puncte, locul 28). La nivelul UE, media IPC este de 66 de puncte, similar cu anul anterior. La nivel global, în topul statelor percepute ca fiind cel mai puţin corupte se află Noua Zeelandă, cu 89 de puncte din 100 posibile şi Danemarca - 88 de puncte, urmate de Finlanda, Norvegia şi Elveţia, fiecare cu câte 85 de puncte. Media la nivel global este de 43 de puncte, la fel ca anul anterior.