Jurnalul.ro Ştiri Politică România pe locul al patrulea în privința încrederii în Uniunea Europeană

România pe locul al patrulea în privința încrederii în Uniunea Europeană

Românii se situează pe locul al patrulea în Europa în privinţa încrederii în Uniunea Europeană, 57% dintre ei afirmând că au încredere în UE, faţă de 42% cât este media europeană, după cum relevă rezultatele Eurobarometrului standard din primăvara anului 2017, desfăşurat în perioada 20-30 mai 2017 şi făcut public de Comisia Europeană pe 2 august.

Conform unui comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene în România, remis joi AGERPRES, atât la nivelul României, cât şi al UE, cetăţenii au o încredere mai mare în instituţiile europene faţă de cele naţionale.

Procentele de încredere în UE menţionate, respectiv 57% în România şi 42% la nivel european, sunt superioare faţă de cele privind încrederea în guvernul naţional, 33% în România şi 37% UE, şi Parlamentul fiecărei ţări, 27% şi respectiv 36%.

Potrivit rezultatelor Eurobarometrului, susţinerea priorităţilor Uniunii Europene rămâne ridicată în rândul românilor, cu valori cuprinse între 60% pentru Uniunea economică şi monetară (moneda euro) şi 81% pentru libera circulaţie a cetăţenilor europeni.

De asemenea, 66% dintre români simt că sunt cetăţeni ai Uniunii Europene, iar 49% dintre aceştia consideră că pacea reprezintă aspectul pozitiv cel mai important al construcţiei europene.

În ceea ce priveşte starea economiei naţionale, doar 29% dintre români o consideră ca fiind 'bună', în creştere cu 3% faţă de sondajul precedent.

Deşi România nu este stat membru al zonei euro, 60% dintre români sunt în favoarea monedei unice europene. Prin comparaţie, cetăţenii unor state precum Ungaria, Bulgaria şi Polonia, care nu au adoptat încă euro, se declară în favoarea monedei unice în procente de 52%, 39%, respectiv 32%. Aproape jumătate dintre europeni consideră că situaţia economică din ţara lor este 'bună' - 46%, cu cinci puncte procentuale mai mult faţă de toamna anului trecut.

Terorismul a trecut pe primul loc în rândul provocărilor cu care cetăţenii consideră că se confruntă UE, 44 % dintre europeni apreciind că fenomenul terorist este cea mai importantă provocare la nivel european.

Românii acordă o importanţă deosebită acestei ameninţări, 47% dintre respondenţi menţionând terorismul drept cea mai mare provocare la nivelul UE.

Imigraţia ocupă acum a doua poziţie în rândul provocărilor la nivelul UE - 38% fiind îngrijoraţi de acest fenomen. Românii sunt îngrijoraţi de chestiunea imigraţiei în procent de 33%.

Conform comunicatului citat, la nivel naţional se observă o diferenţiere între preocupările românilor şi ale cetăţenilor din alte state UE.

"Principala provocare în România o reprezintă sistemul de sănătate şi securitatea socială (32%). La nivel european acest domeniu se află pe locul 3 (20% din respondenţi). Următoarele două preocupări pentru români sunt situaţia economică (28%) şi costul vieţii (23%). Cu toate acestea, la nivelul UE, aceste preocupări se plasează doar pe locurile 5 şi 6, cu 16% şi respectiv 15%. Pentru europeni, în general, principalele preocupări sunt legate de şomaj (29% media UE28 faţă de 19% în România) şi de imigraţie (22% media UE28 faţă de doar 7% la români)", se menţionează în comunicatul Reprezentanţei CE la Bucureşti.

Sondajul 'Eurobarometru standard din primăvara anului 2017' (EB 87) a fost realizat prin intermediul unor interviuri faţă în faţă desfăşurate în perioada 20-30 mai 2017, în total fiind intervievate 33 180 de persoane din toate statele membre ale UE şi din ţările candidate.

Subiecte în articol: romania unienea europeana
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri