Jurnalul.ro Editoriale România, țara unde viscerele bat creierul

România, țara unde viscerele bat creierul

de Ionuț Bălan    |   

“Nu-mi convine, simt asta, dar nu pot explica în cuvinte!”. Românii spun adesea că sunt chestiuni care nu le plac, însă nu pot defini rațional ce anume. Uneori ei descoperă în cărți și articole argumentația logică a nemulțumirii lor.

Dar faptul că în România se cultivă abordările prin intermediul simțurilor și nu al înțelegerii arată că nu contează nivelul de educație, ci că este democratic ca oamenii să-și spună părerea.  Cu precizarea că atunci când discut de educație, nu la atestatele ce o certifică mă refer, ci la raționamentele care sprijină afirmațiile.

Ca să conchid, recursul la democrație pentru exprimarea opiniei oricărei persoane, oricât de puțin instruite, și acordarea de credibilitate celor ce dețin un atestat într-un domeniu, fără a se pune întrebarea cum l-au obținut, pe cât sunt de eronate, pe atât sunt de populare în media românească.

Din păcate, în spațiul mediatic se vehiculează doar idei agreate de potentați, nu chestiuni ce preocupă real populația, chiar dacă acestora li se pune repede eticheta de “sociale”. Dar tocmai fiindcă poartă amprenta “democratică” la care am făcut referire mai sus, orice emisiune economică, socială ori cu tematică legislativă e, de fapt, o extrapolare a emisiunii lui Capatos, pentru care PRO TV n-a avut niciodată corespondent.

Pentru ceea ce ține de show nu-i nicio problemă să se recurgă la respectiva rețetă, însă ca să impui idei economice, sociale sau politice în societatea românească e nevoie de un suflu nou, de o dezbatere serioasă, profesionistă, lipsită de mercantilism, prin care niște persoane bine pregătite, cu expertiză, să promoveze în mai mare măsură educația.

Pentru cine nu a înțeles încă, România nu poate fi condusă cu viscerele, ci cu creierul, oamenii trebuie să gândească, nu să simtă, să fie utilizată creativitatea și educația lor, nu obişnuinţa castelor de a înrobi, în lipsa capacităţii de a conduce. 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri