Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii România trebuie să modernizeze circa 1.000 de kilometri de cale ferată

România trebuie să modernizeze circa 1.000 de kilometri de cale ferată

Circa 1.000 de kilometri de cale ferată trebuie modernizată în România, arată Asociația 2Celsius, în proiectul Europe on Rail.

Prin comparație, Polonia a reabilitat circa 1.500 de kilometri de cale ferată într-un singur exercițiu bugetar european, deși lungimea traseelor feroviare nu este mult mai mare decât a României. 

Circulația trenurilor emite doar 1,5% din totalul emisiilor de dioxid de carbon din UE provenite din sectorul transporturilor. 
"Pentru a plasa datele în context, 27% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră din UE-28 au provenit din sectorul transporturilor, conform Agenţiei Europene de Mediu (2019). Datorită trenurilor electrice alimentate cu energie regenerabilă, este posibil să se prevadă călătorii şi transport aproape carbon zero. Însă nu este vorba doar de emisiile de CO2. Externalităţile negative (efectele negative care nu sunt internalizate în preţul plătit de utilizator, cum ar fi poluarea aerului, dar şi accidentele ori congestionarea) transportului feroviar reprezintă doar 2% din costul extern al transportului în Europa", arată coordonatorul raportului, Raul Cazan, preşedintele Asociaţiei 2Celsius.

Dintre cele 365 de legături transnaţionale din Europa, doar 49% erau funcţionale pentru transportul de pasageri în 2018.

"Strategia de dezvoltare a infrastructurii va trebui să ţintească liniile cu potenţialul cel mai mare de folosire, dar cu cele mai multe restricţii. Sute de kilometri de cale ferată sunt afectaţi anual de restricţii, deci orice alte programe de dezvoltare a sistemului feroviar de la noi pică în plan secund atât timp cât restricţiile nu sunt depăşite, iar infrastructura nu este complet reabilitată", arată raportul.

UE poate oferi împrumuturi preferenţiale pentru transport verde prin intermediul Băncii Europene de Investiţii (BEI) pentru operatorii naţionali şi investitori.


 

Subiecte în articol: cale ferata transport feroviar tren
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri