România trebuie să plătească 35,8 milioane de euro, în mai, către Uniunea Europeană şi Banca Mondială (BM), din împrumutul stand-by contractat în 2009, întreaga sumă reprezentând dobânzi şi comisioane, potrivit datelor transmise AGERPRES de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
Cea mai mare parte a sumei trebuie rambursată către Uniunea Europeană, respectiv 33,8 milioane de euro, iar restul de 2 milioane de euro, către BM. În total, România trebuie să plătească 1,26 miliarde de euro către Uniunea Europeană şi Banca Mondială, în 2017. Din această sumă, 1,15 miliarde de euro reprezintă rate de capital, iar restul dobânzi şi comisioane. Peste 1,25 miliarde de euro urmează a fi rambursate UE şi doar 9 milioane de euro către Banca Mondială.
În 2016, România a plătit 113 milioane de euro către UE şi Banca Mondială. Cea mai mare parte a sumei a fost rambursată către Uniunea Europeană, respectiv 104 milioane de euro. Către Banca Mondială au mers 9,1 milioane de euro.
În 2015, statul a rambursat peste 1,83 miliarde de euro către Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Mondială. De asemenea, 2015 a fost şi anul în care a fost achitat împrumutul de la FMI. Către această instituţie România a rambursat, în total, peste 2,49 miliarde de euro.
România a achitat Uniunii Europene, în 2015, peste 1,651 miliarde de euro, din care 1,5 miliarde sunt rate de capital şi restul dobânzi şi comisioane. Către Banca Mondială au fost plătite 9,5 milioane de euro (dobânzi şi comisioane). În perioada 2009 - 2016 suma totală rambursată către cele trei instituţii a depăşit 4,9 miliarde de euro.
România mai are de plătit, până în 2023, peste 4,7 miliarde de euro către Banca Mondială şi UE. Cea mai mare sumă va merge către UE, respectiv 3,71 miliarde de euro, amintește Agerpres.
Graficul MFP arată că 2015 a fost vârful de plată pentru împrumut, adică 1,8 miliarde de euro, dar mai sunt încă trei plăţi mari în 2017, 2018 şi 2019. În 2017, România are de achitat peste 1,2 miliarde de euro, în 2018 - 1,4 miliarde şi în 2019 - 1 miliard de euro.
Potrivit datelor Băncii Naţionale a României, la 4 mai 2009, Consiliul Directorilor Executivi al FMI a aprobat solicitarea României privind încheierea unui aranjament stand-by pentru o perioadă de doi ani, în valoare de 11,4 miliarde DST (aproximativ 12,9 miliarde de euro sau 17,1 miliarde de dolari SUA) şi eliberarea primei tranşe în valoare de 4,37 miliarde DST (aproximativ 4,9 miliarde de euro sau 6,6 miliarde de dolari SUA).
România este membră a Fondului Monetar Internaţional (FMI) din anul 1972, având în prezent o cotă de participare de 1030,2 milioane DST (0,43% din cota totală).