Jurnalul.ro Ştiri Social Românii sunt puşi pe făcut copii în Postul Crăciunului

Românii sunt puşi pe făcut copii în Postul Crăciunului

de Theodora Şutiu    |   

Un studiu amplu făcut în ţara noastră de Revista Human Reproduction despre efectele regulilor religioase asupra natalităţii arată că românii nu ţin cont de indicaţiile preotului şi concep cei mai mulţi copii în Postul Crăciunului, marcat în fiecare an între 14 noiembrie şi 24 decembrie. Cu alte cuvinte, cei mai mulţi bebeluşi sunt aduşi pe lume în România în lunile iulie-august-septembrie.

Specialiştii publicaţiei au analizat aproape 25 de milioane de naşteri care au avut loc între 1905–2001. Plecând de la premisa că actul procreării are şi un aspect sezonier, autorii studiului au ajuns la concluzia luând în calcul faptul că o sarcină durează aproximativ nouă luni (40 de săptămâni) și că majoritatea copiilor se nasc la termen, atunci conceperea acestor copii a avut loc exact în perioada Postului Crăciunului.

Mai lejer ca Paştele

Aceste reguli nu sunt însă valabile şi pentru Postul Paştelui, marcat de ortodocşi în martie sau aprilie. Fiind mai lung şi maim sever, românii îl țin, se pare, mult mai strict. Nouă luni mai târziu, după acest post, (ianuarie-februarie) se nasc cei mai puțini copii din an. Chiar dacă datele istorice arată că în timp structura populaţiei României a suferit multe schimbări în ceea ce priveşte religia, aceste reguli s-au păstrat.
Conform datelor ultimului recensământ, în România sunt 86,45% dintre români sunt creştini-ortodocşi, 4,62% romano-catoci, 3,19%) reformaţi, 1,92 % penticostali, 0,8% români uniţi şi 0,6% baptişti.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri