Ziua Naţională a României ar trebui să trezească în fiecare om din ţara noastră un sentiment aparte, dar, din păcate, mulţi cred că atmosfera s-a pierdut în timp. Pentru o ediţie specială am vrut să vedem, prin ochii unor tineri, cum s-au schimbat lucrurile în România, în ultimul secol. Am ales trei olimpici la istorie, gândindu-ne că nimeni nu poate explica mai bine decât oameni pasionaţi de trecutul acestei ţări.
Petruţ Ciornei are 18 ani, este olimpic naţional la istorie şi ne spune că în urmă cu 100 de ani copiii erau învăţaţi să respecte morala bisericească, să iubească şcoala, literatura, dascălii şi, mai ales, istoria. Între 1 Decembrie 1918 şi 1 Decembrie 2018, s-au schimbat toate, de la obiceiurile vestimentare ale românilor, la cele culinare sau de socializare.
“Până în 1947, Ziua Naţională a României s-a serbat la data de 10 mai. Atunci, conducătorii făceau «băi de mulţime», pavoazau oraşele cu stindarde tricolore, organizau defilări de trupe şi manifestări culturale. La 10 mai 1866, prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen intră în Bucureşti şi, în aceeaşi zi, a fost încoronat principe al României. În Bucureşti, an de an, festivităţile de 10 mai se derulau după acelaşi program, cu spaţiu de desfăşurare Podul Mogoşoaiei (astăzi, Calea Victoriei), Piaţa Palatului Regal, Palatul Cotroceni şi Aleea Patriarhiei. La balcoanele caselor erau «atârnate» flori, în vitrinele prăvăliilor se aşezau portretele suveranilor şi tricolorul. La Teatrul Naţional se desfăşura program artistic. Începând cu 1947, Ziua Naţională a României se sărbătorea pe 23 august - ziua în care regele Mihai l-a arestat pe mareşalul Ion Antonescu şi a decis să se alăture Coaliţiei Naţiunilor Unite. Erau parade fastuoase, materiale de propagandă, demonstraţii ale oamenilor muncii, cântece patriotice, marşuri militare sau spectacole omagiale. Se organizau activităţi în cinstea lui Nicolae Ceauşescu. Pe stadionul 23 August, zeci de mii de oameni participau la spectacole grandioase, cu coregrafii complexe şi foarte complicate. După paradă, oamenii ieşeau, cu mic, cu mare, la mici şi la bere”, explică Petruţ Ciornei.
„Există oamenii care vor să menţină viu sentimentul patriotic şi mândria de a fi român şi care vor să răspândească aceste lucruri, dar dacă aruncăm o privire în jurul nostru, putem observa că nu foarte mulţi români se mândresc cu originea lor. Poate că evenimente din trecut i-au făcut pe români să se simtă mândri că fac parte dintr-un asemenea popor, poate că în acele vremuri grele oamenii vedeau realitatea cu alţi ochi, iar acum când suntem deja o ţară formată, pentru care nu trebuie să mai lupte nimeni ca să o apere, considerăm că ni se cuvine. Dar oare dacă ar mai fi existat şi acum o situaţie asemănătoare celei din trecut, credeţi că românii ar fi mult mai devotaţi cu privire la patriotism?”, se întreabă Ana-Maria Tolea, de 17 ani, olimpică la istorie.
„Există mii de evenimente istorice memorabile prin eroi politici şi militari care au lăsat în urma lor un nume răsunător, jucând un rol principal. Am învăţat despre ei la şcoală, au devenit un punct de referinţă, un model de urmat. Referitor la personalitatea românilor din secolul XXI, nu există persoană care să spună «nu» unei invitaţii de a fi în faţa unui fapt eroic. Însă nu poveştile în care un singur erou salvează situaţia ar trebui să fie un model de urmat pentru noi, românii, care în urmă cu 100 de ani am devenit împreună eroi. La temelia României unite nu a stat un nume, o victorie militară sau un anumit partid politic, ci simplul act de voinţă naţională”, ne spune Iulia Manda, şi ea olimpică naţională la istorie. La cei 17 ani ai săi, Iulia vede românul de acum 100 de ani ca fiind unul care nu fugea de lupta de schimbare şi ne spune că şi atunci erau neajunsuri pentru că anii grei de război şi dominaţia străină au înăsprit viaţa. Lipsurile i-au făcut însă să îşi iubească ţara şi, mai mult, şi să o vrea una unită, iar Iulia îl dă ca exemplu pe Samoilă Mârza, care, născut la 18 septembrie 1866 la Galtiu, Alba, într-o familie modestă de ţărani, şi-a folosit toate economiile pentru a achiziţiona singurul aparat foto ce a surprins Adunarea Naţională de la Alba Iulia din 1918. Fiind totodată soldat pe frontul Primului Război Mondial, Samoilă Mârza a lăsat în urma sa o poveste a propriei lupte pentru Unire, pe care fiecare dintre românii de la acea vreme a dus-o într-un fel original, dar bazată pe aceleaşi principii: îndurare, perseverenţă, curaj, implicare şi patriotism. „Consider că educaţia, cultura şi înţelegerea trecutului reprezintă pilonii drumului pe care fiecare român are datoria să-l parcurgă în această perioadă pentru a-şi răspunde la întrebarea: «Cum de am fost aşa atunci şi de ce suntem altfel astăzi?»’’, ne spune Iulia.
Vor rămâne în ţară
Pe tinerii intervievaţi i-am întrebat ce planuri de viitor au şi toţi au spus că vor rămâne în România. Cele două fete vor să devină studente ale Facultăţii de Drept, în timp ce Petruţ se visează ofiţer al Poliţiei Române, aşa că îşi va încerca norocul la Academia de Poliţie. Impresionant este şi faptul că ei vor să facă o schimbare în România. Ana ne-a mărturist că ea crede în potenţialul neexploatat al acestei ţări, în timp ce Iulia îşi doreşte o experienţă profesională vastă, care să îi permită să vină cu idei şi să construiască o Românie în care să fie fericită că trăieşte. “Sufletul poporului român a bătut cu repeziciune la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918. Patriotismul soldaţilor români nu trebuie uitat. Nutresc speranţa că patriotismul va reveni, că vom redeveni patrioţi, ne vom iubi credinţa, neamul, ne vom jertfi, fiecare după puterile lui, pentru sângele din care au răsărit, deoarece, aşa cum spunea Lucian Blaga, «niciun popor nu e atât de decăzut încât să nu merite să te jertfeşti pentru el, dacă îi aparţii!»”, a concluzionat Petruţ Ciornei.
Petruţ Ciornei: Fără apartenenţa la un neam, la o istorie, devenim mai săraci, şi mai înfometaţi, şi mai datori. Prin sărbătorirea Zilei Naţionale simţim că aparţinem neamului românesc.
Ana Tolea: În trecut, oamenii aveau un sentiment patriotic mult mai puternic deoarece se poate spune că se transmitea din generaţie în generaţie. La începutul secolului XX, oamenii erau mai modeşti, mai simpli, astfel că una dintre mândriile lor era faptul că erau români. Ziua Naţională se sărbătorea diferit comparativ cu prezentul, se organizau parade, oamenii se strângeau la horă, era simţit cu adevărat acel sentiment patriotic.
Iulia Manda: Având în vedere contextul istoric al înfăptuiri Marii Uniri, este uimitor felul în care spiritul naţional a depăşit orice barieră a limitei umane a vremii, totul datorită unei dorinţe arzătoare de a forma, după sute de ani de suferinţă si destrămare, o singură naţiune a tuturor şi pentru toţi românii. De aceea, trebuie să privim înapoi în sufletele acestor români, pentru a învăţa o lecţie pe care ultimele decenii au şters-o din memoria naţională.