Jurnalul.ro Ştiri Politică Romaşcanu: Liberalii ar trebui să tempereze un pic discursul pentru a nu arde toate podurile privind relaţia cu PSD

Romaşcanu: Liberalii ar trebui să tempereze un pic discursul pentru a nu arde toate podurile privind relaţia cu PSD

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a afirmat, luni, că reprezentanţii PNL ar trebui "îşi tempereze un pic" discursul "pentru a nu arde toate podurile" în ceea ce priveşte relaţia cu social-democraţii.

Romaşcanu a fost întrebat de jurnalişti de ce în discursurile de la Congresul PSD au fost atacaţi foarte mult cei de la PNL, iar partidele extremiste nu au fost pomenite deloc.

"În primul rând, cred că au fost şi referiri la AUR şi la restul, dar nu ţin minte ca AUR să fi fost la guvernare sau să fi avut puterea, deci e evident că ne-am poziţionat vizavi de cei care au decis la un moment dat destinul acestei ţări. (...) Din perspectiva noastră, suntem în dialog cu românii, de acum încolo va trebui să le spunem ce am făcut. (...) Domnul Ciolacu a reuşit, împreună cu Guvernul, să ţină deoparte actul executiv de ce se întâmplă în politică. E campanie electorală, sigur că vor fi tuşe un pic mai groase, dar guvernarea trebuie să meargă până la sfârşit", a spus purtătorul de cuvânt al PSD, la sediul central al partidului.

Potrivit acestuia, PSD şi PNL sunt "pe două străzi diferite" din punct de vedere al mesajului politic, iar în perioada campaniei electorale cele două partide se vor poziţiona ca adversari politici.

Întrebat dacă PSD va dori să alcătuiască Guvern tot împreună cu PNL după alegerile parlamentare, Lucian Romaşcanu a răspuns: "Uitându-ne la peisajul politic, aşa cum am declarat şi în primăvară, cea mai bună opţiune pentru un Guvern şi în următoarea perioadă este cu PNL. Acum e prematur să spui ce se va întâmpla, pentru că depinde foarte mult de rezultatul din alegerile de la toamnă. Noi credem că vom lua un scor foarte bun, colegii de la PNL ar trebui să îşi tempereze un pic discursul pentru a nu arde toate podurile în ceea ce priveşte relaţia cu PSD. Fiecare dintre noi merge cu mesaje către electoratul propriu, după aceea politica te pune în faţa unor eventualităţi pe care trebuie să fii pregătit să le negociezi. (...) Cred că ne vom da mesajul suficient de bine astfel încât PSD să fie câştigătorul acestor alegeri şi să dea premierul".

AGERPRES

Subiecte în articol: romascanu liberali relatie psd
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri