Jurnalul.ro Ştiri Social ROMEXPO se va transforma în mall de business & lifestyle

ROMEXPO se va transforma în mall de business & lifestyle

de Dan Straut    |   

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) și dezvoltatorul imobiliar Iulius, controlat de Iulian Dascălu, au anunțat ieri că vor investi 2,87 miliarde de euro pentru a transforma complexul expozițional ROMEXPO din Capitală într-un mall de business & lifestyle. „Bazat pe un concept mixed-use unic, ROMEXPO va îmbina atracțiile artistice, culturale și sociale cu funcțiuni de susținere antreprenorială. Viitorul centru va avea, între altele, un oceanariu, un muzeu al istoriei monetare, o sală multifuncțională de evenimente, un nou parc și conexiuni urbane verzi, devenind „cel mai mare business district, retail și lifestyle center cu facilități pentru antreprenorii locali”, arată un comunicat al CCIR. „Este un demers care depășește tot ceea ce am realizat până acum în materie de revitalizare urbană și care suntem convinși că va deveni un etalon internațional”, a declarat Iulian Dascălu, președintele companiei Iulius. „Conceptul proiectului gravitează în jurul unei componente culturale dominante, un omagiu adus marilor valori autohtone”, precizează inițiatorii.

Subiecte în articol: Romexpo
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri