Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Rompetrol începe revizia terminalului offshore din Marea Neagră, care aprovizionează cu ţiţei rafinăria Petromidia

Rompetrol începe revizia terminalului offshore din Marea Neagră, care aprovizionează cu ţiţei rafinăria Petromidia

de Redacția Jurnalul    |   

KMG International (Rompetrol) începe revizia planificată a terminalului offshore din Marea Neagră care asigură aprovizionarea cu ţiţei a rafinăriei Petromidia. Investiţia totală este estimată la 4,3 mil. dolari.

Midia Marine Terminal (MMT), companie membră a Grupului KMG International, anunţă că a început lucrările de revizie la terminalul marin aflat la 8,6 kilometri în largul Mării Negre şi care asigură aprovizionarea cu ţiţei a rafinăriei Petromidia.

Lucrările vor dura aproximativ trei săptămâni, şi vor fi executate cu personalul propriu si contractat al Midia Marine Terminal, peste 100 de oameni fiind implicaţi în proiect, spun oficialii companiei.

Potrivit acestora, mentenanţa va viza, în principal, schimbarea tuturor furtunurilor plutitoare şi submarine, peste 50 de piese care însumează aproximativ 600 de metri, investiţia totală fiind estimată la aproximativ 4,3 milioane dolari.

„Folosim cele mai bune materiale pentru aceste lucrări, dezvoltate prin utilizarea tehnologiilor de top în domeniu, pentru că operarea terminalului marin are o importanţă strategică pentru toate operaţiunile desfăşurate de Grupul KMGI. Noile materiale vor asigura un flux constant de materii prime, în cele mai bune condiţii de siguranţă, atât pentru ansamblul tehnic, cât şi pentru mediul marin”, explică Ioan Taus, Director General al Midia Marine Terminal.

Cu o capacitate de transfer de 16 milioane tone/an, terminalul reprezintă unica facilitate de descărcare – încărcare ţiţei de acest tip din România.

Pentru prevenirea potenţialelor riscuri de poluare, compania spune că a implementat un set de proceduri stricte, inclusiv exerciţii şi planuri pentru combaterea deversărilor cu produs petrolier. Astfel, biodiversitatea din arealul litoral al Mării Negre, cât şi cel al Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării, aflat în imediată apropiere, sunt protejate de factorii de risc.

În prima jumătate a anului, la terminalul marin al companiei au fost descărcate peste 30 de nave de mari dimensiuni, cu capacitate de transport care variază între 100.000 şi 160.000 de tone. Acestea au transportat, pentru rafinăria Petromidia Năvodari, circa 2,6 milioane de tone de ţiţei, principala sursă fiind câmpurile petrolifere din Kazahstan.

La acest moment, capacitatea de stocare a ţiţeiului, în parcul de rezervoare aflat în proximitatea rafinăriei Petromidia, este la nivel maxim, fiind asigurate materiile prime necesare pentru operarea în condiţii optime a celei mai mari rafinării din România.

În cazul în care va fi nevoie de stocuri suplimentare de materie primă, Rafinaria Petromidia va putea folosi soluţii alternative pentru asigurarea necesarului, inclusiv din capacităţile de stocare aflate în Portul Constanţa, conform ZF.

Terminalul marin deţinut de KMG International operează de aproape 15 ani, timp în care a fost folosit pentru a alimenta rafinăria Petromidia cu aproximativ 55 de milioane de tone de materii prime, sosite cu 650 de nave, cantităţi provenite, în mare măsură, din Kazahstan, cu sprijinul unicului acţionar al Grupului KMGI, compania naţională de petrol şi gaze KazMunayGas.

Terminalul este de tip Single Point Mooring (sistem singular de legare) şi este compus din dintr-o parte statică, fixată de fundul marii printr-un sistem de ancore, şi o a doua parte, la care se leagă nava, care poate gira liber în jurul părţii statice, cu ajutorul unui rulment masiv, în funcţie de vânt, curent şi valuri.

Debitul maxim de operare este de 7.000 m³/h, ceea ce înseamnă că o navă care transportă între 80.000 şi 160.000 de tone poate fi descărcată într-un interval de 24-36 de ore.

Pe lângă operaţiunile de descărcare a materiei prime, Midia Marine Terminal gestionează şi rampele de încărcare CF şi auto de pe platformele Petromidia şi Vega, dar si danele din portul Midia – danele 1-4 pentru descărcare materii prime şi dana 9 pentru încărcare de produse petroliere şi descărcarea de gaz petrolier lichefiat, respectiv etilenă, pentru activităţile de petrochimie. Volumul transvazărilor prin rampele de încărcare / descărcare din rafinăriile Petromidia şi Vega depăşeşte, anual, 3,5 milioane tone de carburanţi şi GPL.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri