Superstarul portughez și partenera sa Georgina Rodriguez au confirmat luni vestea dureroasă a decesului fiului lor la naștere. Partenera de viață a lui Ronaldo era însărcinată cu gemeni, dar la naștere doar fetița a supraviețuit.
Clubul Manchester United a emis marți o declarație în care afirmă: „Familia este mai importantă decât orice, iar Ronaldo îi susține pe cei dragi în aceste momente extrem de dificile. Subliniem cererea familiei de confidențialitate".
Superstarul portughez și partenera sa au scris o declarație comună care a fost postată pe rețelele de socializare luni seara: „Cu cea mai mare tristețe anunțăm decesul băiețelului nostru. Este cea mai mare durere pe care o poate simți un părinte. Doar nașterea fetiței noastre ne dă puterea de a trăi acest moment cu ceva speranță și fericire.
Dorim să le mulțumim medicilor și asistentelor pentru toată îngrijirea și sprijinul lor de specialitate. Suntem cu toții devastați de această pierdere și vă rugăm să ne păstrați intimitatea în aceste momente foarte dificile. Băiețelul nostru, tu ești îngerul nostru. Te vom iubi mereu".
Marcus Rashford s-a numărat printre colegii săi de la Man Utd, care au trimis mesaje de susținere. Atacantul a spus: "Gândurile mele sunt cu tine și Georgina frate. Îmi pare atât de rău".
David de Gea a postat, de asemenea, o inimă ca răspuns la postarea lui Ronaldo. Aceasta a urmat după ce United, ca club, și-a declarat sprijinul, spunând: „Durerea ta este durerea noastră. Trimitem dragoste și putere pentru tine și familia ta în acest moment".
Mama lui Ronaldo, Dolores Aveiro, a răspuns la Instagram cu un emoji cu o față tristă, în timp ce colegii de echipă ai superstarului de la United, Diogo Dalot și Alex Telles - de care este deosebit de apropiat datorită faptului că portugheza este limba lor maternă - au răspuns cu inimioare de dragoste, la fel ca și Donny van de Beek. Condoleanțele au fost transmise și de contul oficial al Premier League, care a scris: „Gândurile și condoleanțele tuturor celor din Premier League sunt cu tine și cu familia ta, Cristiano".
Meciul de marți din Premier League este crucial atât pentru Liverpool, cât și pentru United, echipa gazdă având ocazia de a o depăși pe Manchester City în fruntea clasamentului Premier League. O remiză sau o victorie în meciul în care sunt mari favoriți ar fi suficientă pentru ca echipa lui Jurgen Klopp să ocupe primul loc în clasament, deși City va avea un meci mai puțin jucat.
(sursa: Mediafax)