Jurnalul.ro Sport Fotbal international Ronaldo va rata turneul lui Man United în Thailanda și Australia

Ronaldo va rata turneul lui Man United în Thailanda și Australia

Atacantul lui Manchester United, Cristiano Ronaldo, nu va pleca cu echipa pentru turneul de pre-sezon în Thailanda și Australia, după ce i s-a acordat timp liber pentru a se ocupa de o problemă de familie, a declarat joi o sursă din cadrul clubului din Premier League.

Viitorul portughezului în vârstă de 37 de ani pe Old Trafford a fost subiectul unor speculații intense după ce acesta ar fi comunicat clubului dorința sa de a pleca pentru a juca în Liga Campionilor în sezonul următor.

Cu toate acestea, sursa, citată de Reuters, a susținut că internaționalul portughez, care mai are un an de contract, nu este de vânzare.

Turneul lui United începe la 12 iulie, la Bangkok, împotriva lui Liverpool, înainte de meciurile cu Melbourne Victory și Crystal Palace. De asemenea, ei se vor confrunta cu Aston Villa la Perth, pe 23 iulie.

Nu este clar când se va întoarce Ronaldo în echipă.

Portughezul a marcat 24 de goluri în toate competițiile pentru United în sezonul trecut, în care a terminat pe locul șase în campionat și a ratat calificarea în Liga Campionilor.

Ei vor începe noua campanie acasă împotriva lui Brighton & Hove Albion, pe 7 august, în primul meci oficial al noului manager Erik ten Hag.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: cristiano ronaldo
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri