Rudolf al II-lea (18 iulie 1552 - 20 ianuarie 1612) s-a născut la Viena, ca fiu al împăratului Maximilian, de la care a moștenit tronurile Boemiei, Ungariei și Croației. Fire curioasă și iscoditoare, secretoasă și rigidă, Rudolf nu s-a căsătorit niciodată, domnind vreme de trei decenii și jumătate singur. A urcat pe tron la 24 de ani, iar în 1582, folosind ca pretext un cutremur care a zguduit binișor Viena, Rudolf a mutat capitala imperiului de pe Dunăre, pe Vltava, la Praga. Doar pentru a fi departe de propria familie, pe care n-o suporta. Un tip extravagant acest protector (de carton) al lui Mihai Viteazul, nu?
Capete luminate (și profitori) pe Vltava
Vlăstarul lui Maximilian a atras la curtea Boemiei cele mai luminate capete ale vremii, transformând Praga într-un reper al civilizației occidentale. „Mecena, pasionat de astrologie și chimie - cum era moda pe atunci -, împăratul Rudolf al II-lea i-a susținut pe astronomul Johannes Kepler, pe muzicianul Philippe de Monte și pe pictorul milanez Giuseppe Arcimboldo”, evoca istoricul francez Jean de Cars în studiul „Saga dinastiei de Habsburg. De la Sfântul Imperiu la Uniunea Europeană (Editura Trei, 2015). Dar asta nu este nici pe departe totul. Împăratul era înconjurat (și) de personaje versate în științele oculte, unii pretindeau că știu să creeze un elixir al vieții, alții că pot găsi piatra filosofală sau citi viitorul și gândurile într-o oglindă! Șarlatani, farsori sau oameni de știință, toți aveau loc la curtea palatului ridicat pe o colină care domina Praga.
Mihai Viteazul, oaspete la „Trei struți”
De altfel, „Străduța de Aur”, cum era numită ulița îngustă care șerpuia dinspre castel spre Vltava și pe care arcașii imperiali își construiseră căsuțele, avea să-și capete supranumele tocmai datorită activităților obscure pe care le întreprindeau aici alchimiștii lui Rudolf, mutați cu tot cu laboratoarele lor cât mai aproape de reședința habsburgică. De menționat că pe această faimoasă uliță, cum treci Podul Carol dinspre Nove Mesto/Orașul Nou, pe stânga, pe peretele unei case aflate la câteva zeci de metri de râu, se află și o plăcuță care atestă vizita efectuată de Mihai Viteazul, la sfârșitul secolului al XVI-lea, la Praga. S-ar fi cazat la „Trei struți”, hotel în care ar fi locuit vreme de câteva lui, cât a durat vizita în capitala imperială. Cu acest prilej, Mihai s-a lăsat (și) pictat pentru eternitate, de atunci datând portretul care ne-a ajutat, de altfel, să-i cunoaștem înfățișarea.
Magie neagră pe Ulița de aur
Și-acum, să revenim la Rudolf (împăratul, nu renul)! „Ezoterismul bântuia acest cartier, iar când s-a mai aflat și că unii ucenici încercau să prindă «raze de Lună» pentru a extrage din ele o otravă, praghezii au devenit siguri că diavolul își instalase acoliții pe «Străduța de Aur». Praga a dobândit o reputație demonică, precum și faima de bârlog al magiei negre. Abracadabra!” - se amuza biograful Jean De Cars. Rudolf al II-lea se lua însă în serios. Absorbit de experimentele lui, străbătând febril coridoarele, mergând de la un laborator la altul, ca un dascăl supraveghindu-și discipolii și nefrecventând decât societatea unor «savanți universali», împăratul trăia într-o lume artistică și științifică un pic confuză, dar fascinantă - avea să mai consemneze Jean de Cars în cercetarea amintită anterior.
Urât, apatic, timid - tipic habsburgic!
Din acest ritm trepidant l-o fi smuls, probabil, și Mihai Viteazul, când l-a vizitat pentru a i se închina și a-i stoarce o promisiune ce nu va fi onorată niciodată. Ambasadorul Veneției din acele vremuri avea să raporteze, după ce l-a întâlnit pe Rudolf al II-lea, că împăratul făcea o impresie extraordinară grație „părului frumos, a bărbii ondulate și a unor ochi mari ce priveau împrejur cu o anumită răbdare”. Urâțenia fizică - mai specula biograful Jean de Cars - nu îi răpea un anumit farmec liniștitor. Rudolf râdea însă foarte puțin, se exalta pentru o idee, apoi revenea brusc la realitate, apatic, abătut. La el, timiditatea era compensată prin furii brutale și decizii luate în pripă. Un portret specific descendenților Habsburgilor, cei mai mulți dintre ei recunoscuți în istorie pentru depresiile și tulburările de comportament.
777 de stele și frica de însurătoare
De remarcat că la curtea din Praga a fost primit și astrologul danez Tycho Brahe, cercetător cu o cultură enciclopedică, cosmograf care vreme de douăzeci de ani observase cerul de pe o insulă din regatul Danemarcei. Când monarhul nordic i-a suprimat renta, Brahe și-a căutat norocul la Praga. Îi dăm din nou cuvântul istoricului Jean De Cars: „Demonstrând pentru prima oară fenomenul refracției luminii și enumerând un catalog de 777 de stele, danezul l-a fermecat rapid pe împăratul Rudolf al II-lea. Devenit protejatul acestuia, Brahe va lucra cu germanul Kepler, un protestant victimă a Contrareformei, ale cărui faimoase legi vor dovedi mișcarea planetelor în jurul Soarelui. Kepler va publica și un tratat, căruia îi va da numele protectorului său imperial, Tabulae Rudolphinae, și va fi unul dintre părinții astronomiei moderne”.
Copii nelegitimi cu fiica anticarului
Proscriși, cei doi erudiți vor fi instalați de Rudolf într-un cochet pavilion de vară, în stil italienesc, Belvedere, care introdusese la Praga estetica Renașterii. Deși-i promisese că-i va ghici cu acuratețe viitorul, Brahe nu va face decât să-l sperie pe Rudolf, care, amețit de previziunile danezului, nu se va însura niciodată, de teamă să nu fie asasinat. „Împăratul s-a consolat în brațele fiicei anticarului său oficial, cu care va avea nenumărați copii nelegitimi anormali, și, de asemenea, în ale unei italiene dintr-o familie burgheză stabilită pe Vltava. Oricum, Rudolf a rămas toată viața cu spaima de a fi ucis de un apropiat din anturajul său”, specula Jean De Cars, care n-a evitat, în studiul său, să-l ștampileze cu o etichetă deloc onorabilă pe împărat.
Realitatea bate fantasticul
„Vrăjitorii, magicienii, alchimiștii și aeropagul de oameni talentați (mulți recunoscuți, câțiva impostori) l-au cufundat treptat pe Rudolf al II-lea într-un univers fantastic, dar niciunul dintre protejații săi, dispuși, cum susțineau, să-i prezică viitorul, n-a fost capabil să-i arate realitatea imediată, la poalele colinei castelului. Ar fi fost suficient să coboare pe «Străduța de Aur», să asculte ce aveau de spus magistrații municipali, să citească atent corespondența diplomatică sosită de la Viena, pentru a afla ce se urzește”, nota biograful Jean de Cars.
Când e să se aleagă praful...
Dar ce se urzea mai exact? Multe și deloc mărunte! Ungurii și germanii, jigniți după mutarea capitalei de la Viena la Praga, complotau de zor. O răscoală țărănească aprinsese Austria Superioară și Inferioară, Contrareforma dinamitase pacea dintre catolici și protestanți, statele de sub sceptrul lui Rudolf se măcinau într-o deringoladă totală … În 1608, șubrezit de boală, retras în apartamentele personale și refuzând să-și mai primească ambasadorii - paralizând astfel activitatea imperiului -, Rudolf al II-lea sfârșește prin a fi eliminat de pe tron de arhiducele Matias, unul dintre frații săi.
A crăpat de supărare
Rudolf al II-lea a decedat pe 20 ianuarie 1612, la 60 de ani, în castelul său din Hradčany. Legenda spune că împăratul s-ar fi stins de supărare că, în ajun, îi muriseră atât leul preferat, cât și doi vulturi mult iubiți (care-i terorizau gărzile; și găinile!).
Boierit în Silezia
În 1595, Mihai Viteazul a primit de la Rudolf al II-lea o proprietate la Kőnigsberg, în Silezia, pe care a lăsat-o în administrarea unui intendent. Șase ani mai târziu, când a vizitat Praga și pe împărat, Mihai și-a luat oficial în stăpânire și proprietatea, de care nu s-a putut bucura însă prea mult timp, la 9 august fiind asasinat pe Câmpia Turzii. După moartea domnitorului muntean, proprietatea teutonă a revenit curții imperiale habsburgice.
1601 a fost anul în care Mihai Viteazul a vizitat Praga, fiind primit de împăratul Rudolf al II-lea
43 de ani avea Mihai Viteazul când a fost pictat la Praga de Egidius Sadeler, artist aflat la curtea imperială a lui Rudolf al II-lea
Urâțenia fizică nu îi răpea un anumit farmec liniștitor. Rudolf râdea însă foarte puțin, se exalta pentru o idee, apoi revenea brusc la realitate, apatic, abătut”, Jean de Cars, biograf
La Rudolf, timiditatea era compensată prin furii brutale și decizii luate în pripă”, Jean de Cars, biograf