Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia refuză să-l predea autorităţilor pe bărbatul implicat într-o lovitură de stat în Muntenegru

Rusia refuză să-l predea autorităţilor pe bărbatul implicat într-o lovitură de stat în Muntenegru

Rusia nu îl va preda autorităţilor de la Podgorica pe bărbatul bănuit că ar fi implicat în plănuirea unei lovituri de stat în Muntenegru, a anunţat biroul procurorului general al Rusiei, citat de Ria Novosti, relatează Reuters. 

Muntenegru acuză un grup de naţionalişti ruşi şi sârbi că a plănuit să atace în ziua alegerilor, anul trecut, instituţii ale statului şi apoi să-l ucidă pe fostul premier Milo Djukanovic, care s-a aflat în această funcţie timp de 21 de ani. Kremlinul a calificat aceste acuzaţii ca fiind "absurde". 

Biroul procurorului general al Rusiei a afirmat că a refuzat să-l predea Muntenegrului pe Ananie Nikic pentru că Moscova i-a acordat acestuia statut de refugiat. 

Aproximativ 25 de persoane, în principal sârbi, dar şi doi ruşi şi doi reprezentanţi ai opoziţiei, Andrija Mandic şi Milan Knezevic, sunt acuzaţi de parchetul muntenegrean că au participat la pregătirea unei tentative de lovitură de stat, care era prevăzută să aibă loc pe 16 octombrie 2016, în ziua alegerilor legislative. 

Potrivit parchetului din Muntenegru, presupuşii complotişti intenţionau să intre cu forţa în clădirea parlamentului în ziua alegerilor, pentru a proclama victoria coaliţiei opoziţiei proruse, Frontul Democratic, şi să îl reţină pe Milo Djukanovic şi chiar să îl ucidă. AGERPRES

Subiecte în articol: Rusia muntenegru lovitura de stat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri