Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia ripostează la sancțiuni

Rusia ripostează la sancțiuni

Rusia lucrează la măsuri defensive pentru a contracara posibile noi sancţiuni din partea SUA şi a altor ţări, a anunţat, ieri, Kremlinul. „Lucrăm şi luăm măsuri vizând apărarea intereselor noastre împotriva unor posibile noi acţiuni restrictive şi sancţiuni din partea a diferite ţări, pe care continuăm să le considerăm ilegale", a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Preşedintele american, Donald Trump, a semnat un nou pachet de sancţiuni, în august, elaborate de parlamentarii americani. Printre măsuri este prevăzut ca secretarul Trezoreriei SUA să trimită un raport privind impactul extinderii sancţiunilor asupra fondului rus de investiţii, scrie Reuters. Sancţiunile SUA şi UE impuse pentru anexarea Crimeei de către Rusia, în 2014, rămân în vigoare. Acuzaţiile americane, potrivit cărora Moscova ar fi intervenit în alegerile prezidenţiale din SUA, au amplificat însă apelurile pentru mai multe sancţiuni. Ieri, Kremlinul a fost rugat să comenteze informaţiile din mass-media, potrivit cărora banca publică rusă de dezvoltare VEB a planificat transferul băncii sale Globex către stat, precum și speculaţiile potrivit cărora banca ar fi apoi utilizată pentru a deservi industria militară.

 

 

Subiecte în articol: Rusia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri