Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale S-a încheiat DIPLOMA, festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri

S-a încheiat DIPLOMA, festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri

de Magdalena Popa Buluc    |   

S-a încheiat cea de-a șaptea ediție a festivalului DIPLOMA, un proiect inițiat de The Institute și inspirat de UniCredit Bank, care a prezentat anul acesta în fața publicului larg o colecție de lucrări de diplomă cu totul aparte, pregătite și susținute de absolvenți în perioada izolării cauzate de izbucnirea pandemiei. Evenimentul a avut loc în intervalul 02 - 11 octombrie 2020, în spațiile UNAgaleria și SENAT din cadrul Combinatului Fondului Plastic (Strada Băiculești nr. 29, București), dar și în hub-ul Qreator by IQOS (Bulevardul Aviatorilor nr. 8A, București).

La Combinatul Fondului Plastic, vizitatorii au avut, astfel, ocazia să descopere peste 90 de lucrări ale absolvenților din promoția 2020 a facultăților vocațional-creative din București, Timișoara, Cluj-Napoca și Oradea, completate de The Future of Fashion| Diploma 2020 de la Qreator by IQOS, o colecție a unora dintre cele mai bune creații ale generațiilor precedente, alături de o serie de expoziții personale, care au documentat și procesele creative ce au condus la realizarea ținutelor expuse.

Selecția lucrărilor de arte vizuale, arte decorative, arhitectură și design ale promoției 2020 a fost făcută de către un board creativ, care a strâns laolală în acest an peste 50 de specialiști în domenii creative, profesioniști activi și dedicați ariei lor. Mai multe detalii despre board se pot accesa aici aici.

Designul expozițiilor găzduite de UNAgaleria și SENAT a fost semnat de Attila Kim Architects.

Pentru că în ultima jumătate de an am fost cu toții privați de prezența celor dragi și ne-am văzut nevoiți să redefinim noțiunea de interacțiune, Combinatul Fondului Plastic a înglobat și un spațiu inedit de socializare, IQOS LIVING ROOM x DIPLOMA, dar și o serie de jocuri în aer liber.

IQOS LIVING ROOM X DIPLOMA și-a propus să sublinieze modul în care arta își lasă amprenta atunci când vine vorba despre definirea spațiului personal, dar și importanța integrării acesteia în realitatea cotidiană. Lucrările semnate de alumi care au expus la DIPLOMA de-a lungul celor șase ediții de până în prezent au adus în atenția publicului creaturi mitologice, metafore asupra societății contemporane, problematica dezumanizării sau mitul feminității greșit percepute, totul într-un spațiu în care cei prezenți s-au putut bucura alături de prieteni de o estetică fresh și o atmosferă urbană.

Lucrările au fost semnate de Anca Vintilă Dragu, Carmen Nicolau, Cătălin Velea, Cezara-Ana Costescu, Daniel Roșca, Filip Voicu, Laszlo Forray, Mircea Constantinescu și Sînziana Coșoianu.

Designul spațiului a fost semnat de echipa Zeppelin Design.

Vizitatorii DIPLOMA au fost, de asemenea, invitați să se bucure de ultimele zile însorite de toamnă într-un playground adaptat măsurilor de siguranță, aflat în Curtea Combinatului Fondului Plastic. Acesta a acoperit o plaja vastă de jocuri, înglobând mese de ping-pong create de absolvenți ai facultăților creativ-vocaționale, câștigători ai concursului Ping-Pong+, susținut de ASAP și Lidl România, precum și terenuri de minigolf by UniCredit Bank, badminton by Absolut și petanque by Zeppelin Design.

La Qreator by IQOS a avut  loc The Future of Fashion| Diploma 2020, o expoziție concepută din lucrările unor designeri care au participat la edițiile anterioatre ale festivalului, completată de o serie de micro-scenarii personale, dezvoltate în jurul individualității. Lucrările pe care vizitatorii le-au putut admira s-au remarcat prin curaj, originalitate și preocuparea permanentă pentru evidențierea particularității stilistice a fiecărui artist implicat.

Designerii care au expus la Qreator by IQOS sunt Alexandra Elena Deaconu, Andra Ghinea, Andrada Oprean, Bianca Dragne, Claudiu Burcă, Ioana Șerban, Mariana Pădurariu, Medeea Ene, Octavia Chiru, Victoria I. Leea, Vlad Cheregi.

Expozițiile capsulă sunt semnate de Alexandru Floarea, Lucian Alexandru Arsene, Sabina Pop și Șteff Chelaru.

Designul expoziției din spațiul Qreator by IQOS a fost semnat de Zeppelin Design.

Noutatea acesti ediții a digitalizarea festivalului, tot conținutul acestuia putând fi explorat de oriunde, chiar și din confortul propriei canapele, prin intermediul unei hărți interactive, al cărei design grafic a fost semnat de Radu Manelici + Sebastian Pren.

În plus, lucrările expuse anul acesta în festival au putut fi experimentate și în augmented reality prin aplicația ArtLink, prin care a putut fi scanată orice suprafață și proiectate lucrările creativilor expuși la DIPLOMA în contextul preferat: acasă, în natură sau chiar în mijlocul agitației orașului. Conceptul, designul și programarea au fost semnate de Bogdan Topîrceanu, alumni DIPLOMA, și Dragoș Silion.

Nu în ultimul rând, în circuitul festivalului au fost incluse expoziția PosterJam Showcase cu tema Online, amenajată pe gardul Muzeului Național de Artă al României, lansarea noului număr al revistei de arhitectură Mazzocchioo, dar și o întâlnire specială a comunității Type Thursday.

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri