Jurnalul.ro Ştiri Externe Zeci de cadavre, pe străzile din Seul: cel puțin 151 de morți și peste 100 de răniți la petrecerea de Halloween din Coreea de Sud

Zeci de cadavre, pe străzile din Seul: cel puțin 151 de morți și peste 100 de răniți la petrecerea de Halloween din Coreea de Sud

Busculada de la petrecerea de Halloween din Itaewon, Coreea de Sud s-a soldat cu cel puțin 120 de morți și peste 100 de răniți.

UPDATE: Bilanțul morților a crescut la 151. 

În jur de 2.900 de persoane sunt date dispărute, conform Centrului de servicii comunitare Hannam-don, citat de BBC.

Familiile celor care au participat la evenimentul de Halloween, dar care nu s-au mai întors de atunci, au înregistrat cereri la acest centru, care se află în zona în care s-a produs accidentul.

Rudele îngrijorate au așteptat, de asemenea, la centru pentru a primi vești despre cei dragi.

Printre cei decedați se numără 19 cetățeni străini, potrivit serviciilor de urgență

Busculada s-a produs în timp ce o mulțime uriașă s-a adunat în Itaewon - o zonă populară pentru viață de noapte - pentru Halloween

Cele mai multe victime sunt adolescenți și tineri în vârstă de 20 de ani, spun serviciile de intervenție.

Știre inițială:

Victimele au fost strivite de mulțimea uriașă mare care se împingea pe o stradă îngustă în timpul serbării, în apropierea hotelului Hamilton din zona Itaewon.

Imaginile difuzate pe rețelele de socializare au arătat multe victime zăcând pe trotuar, în timp ce trecătorii și lucrătorii serviciilor de urgență efectuau manevre de resuscitare.

Choi Cheon-sik, un oficial de la Agenția Națională de Pompieri, a declarat că peste 400 de lucrători de urgență din întreaga țară au fost trimiși la fața locului, inclusiv aproape toți cei disponibili în Seul.

Primarul Seulului, Oh Se-hoon, se afla în vizită în Europa, dar a decis să se întoarcă acasă după aflarea veștii.

Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a prezidat o reuniune de urgență în urma evenimentului.

El a declarat că oficialii ar trebui să asigure un tratament rapid pentru cei răniți și că siguranța locurilor publice ar trebui revizuită.

Presa locală a declarat că aproximativ 100.000 de persoane s-au îndreptat spre Itaewon pentru petrecerea de Halloween.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri