Jurnalul.ro Editoriale Să coşi un steag tricolor

Să coşi un steag tricolor

de Florin Condurateanu    |   

Păi, dacă e vorba de faimă, ce altă ispravă artistică poate depăşi performanţa româncei majestuoase Maia Morgenstern, care în superproducţia internaţională despre Hristos a jucat rolul Mamei lui Iisus?! Maia Morgenstern l-a cucerit pe Mel Gibson prin privirile ei adânci, misterioase, chinuite, dar încărcate de măreţie cosmică, şi acesta a hotărât: tulburătoarea actriţă româncă se va afla în fruntea distribuţiei ca Născătoare a Mântuitorului. Mi-au pătruns în suflet două povestiri depănate de Maia în emisiunea mea de la Antena 1 despre marile personalităţi ale României. “Fusesem chemată în Israel la un festival internaţional de film pentru a mi se înmâna un premiu pentru rolul meu din filmul lui Pintilie, «Balanţa». Când am ajuns la sala unde se desfăşura festivitatea, observ că toate ţările prezente la festival aveau drapelele naţionale pe catargele de la intrare, dar tricolorul nostru lipsea. S-a dovedit că prin neglijenţa unora. Mai să fac o criză de nervi şi atrag atenţia că nu urc pe scenă dacă steagul nostru nu se află şi el pe catarg. Dar nu se găsea un steag tricolor şi eu propun să mi se dea pânză roşie, galbenă, albastră şi cos eu drapelul României. Până la urmă s-a găsit un tricolor, s-a ridicat pe catarg şi eu am primit premiul pentru interpretare de rol feminin”. Strălucitoarea artistă Maia Morgenstern este directoarea generală a Teatrului Evreiesc, în acelaşi timp o mare vedetă plină de har, sensibilitate, deşteptăciune. A adus pe scena Teatrului Evreiesc o piesă de mare zbucium sufletesc, “Varşovia”, în care mama scăpată de la Auschwitz şi fiul ei au rămas într-un război mai pustiitor decât cel mondial, istoria a maltratat sufletele nevinovate. Ce frumoasă este şi a doua amintire povestită de Maia! Era ultima zi de şcoală, copiii au aruncat ghiozdanele, “a venit vacanţa cu trenul din Franţa”, aşa a făcut şi eleva Maia doritoare de şotron şi sărit coarda. Tatăl Maiei i-a atras atenţia că nu se va juca toată vacanţa, va învăţa la limba română zilnic fiindcă este evreică şi trebuie să ştie româneşte mai bine ca românii. Nu-mi iese din minte acel clip în care Maia Morgenstern îşi smulge cerceii de aur din urechi, cu sfâşierea lobului urechii până la sânge, “luaţi tot aurul meu, dar lăsaţi în pace Roşia Montană!”.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri