Uneori, debutul mult aşteptat de oameni cu visări înalte este însoţit de ghiduşii. Să vedem cum au debutat în fotbal şi pe scenă doi piteşteni îndrăgiţi, Mutu şi Papaiani. L-am întrebat pe Adi Mutu cum a fost debutul și mi-a răspuns făcând cu ochiul: „Debutul în partidele din faţa blocului sau debutul la Inter Milano?!”.
Oricum, erau nişte destăinuiri făcute doar în dialogul cu mine, căci Jurnalul a scos o unică ediţie de colecţie „Jurnalul lui Mutu”. „În cartierul meu din Piteşti era un campionat între scările de bloc, eu l-am buzunărit pe bunicul, am luat nişte prăpădite de monede şi am cumpărat o minge de cauciuc de la librărie. Nu suportam să pierd. Dacă ne învingeau puștii de la scara vecină, luam mingea de cauciuc şi mă retrăgeam în apartament. La primul antrenament la celebrul Inter i-am strecurat mingea printre picioare vestitului Zanetti, simbolul interist, m-a înjurat, dar şi eu i-am zis de dulce ca la Piteşti!”, povestea el.
Nostimada a fost şi mai mare cu Sebastian Papaiani. După terminarea Institutului de Teatru şi Film a fost repartizat ca stagiar la Teatrul din Sibiu. Dar nu primea niciun rol şi era turbat. Într-o zi, directorul adjunct îi dă ordin: „Actorul în rolul acela secundar are gripă, îl înlocuieşti tu!”. Toată ziua şi noaptea a repetat stagiarul Papaiani singura replică din rol: „Mizerabile, te omor cu sabia!”. Dar colegii, cam răutăcioşi, i-au făcut o farsă: i-au introdus invers sabia în teacă. Vine momentul fatidic şi Papaiani năvăleşte în scenă: „Mizerabile, te omor cu sabia!”. Trage de mânerul sabiei, dar aceasta nu vrea să iasă din teacă. Papaiani se mai opinteşte a doua oară şi urlă disperat: „Mizerabile, te omor cu sabia!”. Sabia rămâne înţepenită şi Papaiani improvizează rapid: „Sau te otrăvesc!”. Dar n-avea nici cupă, nici băutură. Îi dau lacrimile de ciudă, se căzneşte încă o dată şi sabia iese din teacă, dar, din zmucitură, zboară sabia între spectatori. În hohote de râs, un ardelean hâtru strigă: „Uşurel, fişior, că nu eşti în luptele lui Mihai de la Şălimbăr!”. A doua zi tot Sibiul vorbea de Papaiani.