Pentru femeia în vârstă, cu patologii multiple, adusă de familie cu mașina proprie la UPU Băneasa, s-a cerut transfer la CPU Medgidia cu echipaj cu asistent medical.
„În gestionarea cazurilor medicale, prioritate au cazurile de cod roșu, la fel și în cazul celor de cod galben, cele aflate la domicilii sau în locuri publice, unde pacienții nu beneficiază la acel moment de asistență medicală calificată, cum e o unitate sanitară. După cum foarte bine se cunoaște, serviciile de urgență prespitalicească sunt servicii medicale în așteptare. Sunt momente în care există
Când a ajuns echipajul cu asistent (conform solicitării inițiale a mediului de gardă), femeia era în curs de resuscitare. Și la a doua solicitare a medicului urgentist din UPU Băneasa, care ca urmare a reevaluării stării pacientei, a reconsiderat cazul, solicitând echipaj cu medic, s-a răspuns favorabil, și primului echipaj tip C (cu medic) liber i s-a alocat solicitarea.
Alocarea s-a făcut în 30 de minute de la solicitarea echipajului cu medic (moment solicitare 19:42 și moment alocare 20:14). În intervalul 19:42 - 20:14, nefiind disponibile echipaje cu medic.
„În momentul ajungerii la caz echipajului de pe ambulanță, medicul urgentist de la UPU Băneasa i-a comunicat faptul că pacienta a fost declarată decedată în urmă cu aproximativ 15 minute, însă a omis să sune pe 112 pentru anularea misiunii. De asemenea, precizăm faptul că, în momentul solicitării echipajului cu medic, celelalți medici erau implicați în alte misiuni de urgență majoră (stop cardiorespirator în curs de resuscitare, transfer edem pulmonar, sindrom corinarian acut, accident rutier cu victime multiple). Concluzionând, pacienta s-a aflat într-o unitate sanitară unde a primit asistență medicală adecvată, competențele medicului urgentist din UPU Băneasa fiind superioare atât asistenților, cât și medicilor încadrați la serviciile de ambulanță. Ca atare, gestionarea cazului, din punctul de vedere a SAJ, a fost conformă”, adaugă SAJ Constanța.
„Vara, numărul de români în Constanţa se triplează, iar sistemul medical din judeţ nu face faţă. Azi noapte, o femeie de 75 de ani, aflată în stop cardio-respirator a aşteptat 3 ORE o ambulanţă! Aceasta a murit, cu familia putând doar să aprindă o lumânare în curtea spitalului comunal. Dacă ar fi existat suficient personal şi echipament, ar fi putut fi salvată!”, a scris pe Facebook senatoarea Evdochia Aelenei.
(sursa: Mediafax)