Salariul mediu net a fost 3.561 lei în luna aprilie 2021, mai faţă de luna precedentă cu 14 lei (+0,4%). Cel mai mult a crescut în tehnologia informaţiei (8.671 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.790 lei), arată datele INS.
Salariul mediu nominal brut a fost 5.804 lei, cu 19 lei (+0,3%) mai mare comparativ cu luna martie 2021.
"În luna aprilie 2021, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite, de fidelitate ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat reluării activităţii anumitor agenţi economici, realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice", transmite INS.â
Cele mai semnificative creşteri ale salariului mediu net au fost:cu 20,1%t: 20,1% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), 16,2% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat; între 5% - 10% în industria metalurgică, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, transporturi pe apă, extracţia cărbunelui superior şi inferior, alte activităţi extractive, fabricarea altor mijloace de transport, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, colectarea şi epurarea apelor uzate.
Salariul mediu net a crescut între 3% - 5% în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea echipamentelor electrice, transporturi aeriene, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, agricultură, vânătoare şi servicii anexe, activităţi de servicii anexe extracţiei, telecomunicaţii, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii).
Cele mai semnificative scăderi ale salariului mediu net au fost: 18,1% în fabricarea produselor din tutun, 14,7% în activităţi de editare, respectiv 13,8% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale); între 6,5%- 7,5% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea băuturilor, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice; între 2% - 5% în fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei.
Scăderile salariului mediu net în aprilie, faţă de martie 2021, au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).
Scăderile salariului mediu net au fost diin cauza încasărilor mai mici şi de angajările de personal cu salarii sub medie, în unele activităţi economice.
În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale salariului mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (-7,8%), în administraţie publică (-0,7%). În sănătate şi asistenţă socială, salariul mediu net a crescut uşor raportat la luna precedentă (+0,4%).
Comparativ cu luna aprilie 2020, salariul mediu nominal net a crescut cu 11,9%.
Indicele salariului real a fost 108,4% pentru aprilie 2021 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent şi de 100% raportat la luna precedentă.