Jurnalul.ro Ştiri Observator Salvamont, semnal de alarmă: "Legislația nu ne dă voie să apăsăm butonul care poate face diferența între viață și moarte"

Salvamont, semnal de alarmă: "Legislația nu ne dă voie să apăsăm butonul care poate face diferența între viață și moarte"

de Adriana Deoanca    |   

Nu puține au fost situațiile în care salvamontiștii au stat blocați în traficul infernal, pierzând timp prețios în care ar fi putut să ajungă mai repede la victimele care necesitau intervenție de urgență.

Deși pare greu de crezut, salvamontiștilor le este interzis să folosească semnalele acustice și luminoase:

"Salvamont, un serviciu de urgență care trebuie sa salveze vieți, dar care nu are dreptul sa folosească mijloacele de semnalizare acustică și vizuală, care să îi asigure prioritate în trafic. Salvamont România deține prin baremurile legislative, ambulanțe și autospeciale de intervenție, dotate cu mijloace de averizare sonoră și vizuală, dar necorelarea legislației nu le dă voie să apese butonul care poate face diferența între viață și moarte. Actul legislativ, după 8 ani de umblat după aprobări, se află acum în Camera Deputaților, are toate avizele favorabile, dar mici diferențe între textul avizelor fac ca legea să nu intre la votul final, deși este pe ordinea de zi în fiecare săptămână", transmite Salvamont România-Dispeceratul Național Salvamont

Salvatorii montani au postat în mai multe rânduri diferite materiale video în care arată cum se derulează intervențiile, în lipsa unui cadru legislativ adecvat.

Recent, Salvamont Bușteni a acuzat autoritățile că pun în pericol viața celor care au nevoie de intervenție urgentă prin nepermiterea acestora să folosească semnalelor de avertizare sonore și luminoase acustice:

”În prima parte a traseului, bărbatul a alunecat și a căzut din potecă mai bine de zece metri. Printr-o minune s-a oprit pe o pantă foarte înclinată, deasupra unei săritori de peste 20 de metri, de unde de-a lungul anilor, nu a scăpat nimeni cu viață.

Soția acestuia a sunat disperată după ajutor, iar salvamontiștii din Bușteni și Prahova au pornit într-o cursă contra cronometru, doar că traficul de pe DN1 a făcut ca deplasarea acestora să fie aproape imposibilă.

Salvatorii au fost nevoiți să stea în coloană ca oricare participant la trafic, pentru ca Autoritățile Statului nu le-au aprobat legea folosirii semnalelor luminoase și acustice în caz de urgență

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri