Jurnalul.ro Tech Gadget Samsung recheamă smartphone-urile Galaxy Note 7 din zece ţări, din cauza bateriilor cu probleme

Samsung recheamă smartphone-urile Galaxy Note 7 din zece ţări, din cauza bateriilor cu probleme

O agenţie guvernamentală din Statele Unite pentru siguranţa consumatorilor a făcut, vineri, un apel pentru încetarea utilizării telefoanele Samsung Galaxy Note 7, care pot lua foc, iar compania sud-coreeană a emis în mod voluntar un apel la rechemare pentru zece pieţe, inclusiv Coreea de Sud şi Statele Unite, informează Reuters. De asemenea, mai multe companii aeriene de top au interzis folosirea acestor dispozitive în timpul zborului. 

În urma rapoartelor conform cărora bateriile telefoanelor Note 7 au luat foc, atât în timpul încărcării cât şi a folosirii obişnuite, U.S. Consumer Product Safety Commission a anunţat că lucrează la o rechemare oficială a dispozitivelor şi că până atunci utilizatorii ar trebui să le predea cât mai curând. 

Samsung Electronics Co Ltd a declarat că în prezent colaborează cu agenţia menţionată şi le-a cerut clienţilor săi din zece ţări să predea imediat telefoanele Note 7. 

Apelul autorităţilor americane poate afecta şi mai mult producătorul sud-coreean care ar putea primi o lovitură financiară după rechemarea dispozitivelor şi pierderea clienţilor îngrijoraţi de calitatea telefoanelor. 

Potrivit unor analişti, rechemarea ar putea costa Samsung aproape 5 miliarde de dolari. Pentru compania sud-coreeană, impactul se aşteaptă să fie unul fără precedent, mai arată sursa citată. 

Circa 2,5 milioane de dispozitive premium au fost vândute în lumea întreagă, conform declaraţiilor companiei. Aceasta a anunţat că pentru clienţii din Statele Unite care îşi schimbă telefoanele vor fi acordate carduri cadou în valoare de 25 de dolari. 

Într-o altă declaraţie, Samsung a cerut consumatorilor săi din Coreea de Sud să nu mai folosească Galaxy Note 7 şi să le ducă la centrele service, în cadrul procesului de rechemare. 

Mai multe autorităţi şi companii aeriene din America de Nord până în Europa şi Asia au emis interdicţii sau ghiduri cu privire la folosirea telefoanelor. Joi, U.S. Federal Aviation Administration (FAA) a avertizat călătorii să nu utilizeze sau să încerce să încarce dispozitivele în timpul zborului sau să le depoziteze în bagajele de cală.AGERPRES

Subiecte în articol: Samsung recheamă Galaxy Note
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri