Jurnalul.ro Ştiri Observator Sancţiuni pentru circa jumătate din numărul autovehiculelor de transport persoane şi mărfuri controlate de poliţiştii din Buzău

Sancţiuni pentru circa jumătate din numărul autovehiculelor de transport persoane şi mărfuri controlate de poliţiştii din Buzău

Poliţiştii rutieri din cadrul IPJ Buzău au oprit pentru control, în săptămâna 14 - 20 octombrie, circa 550 de autovehicule destinate transportului de persoane şi mărfuri, dintre care aproape 50 la sută au fost sancţionate contravenţional.

Activităţile au urmărit prevenirea accidentelor rutiere ce s-ar putea produce din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane şi de mărfuri, în cadrul Acţiunii TRUCK & BUS.

"În cele şapte zile, au fost oprite pentru control aproximativ 550 de autovehicule destinate transportului de persoane sau mărfuri, ca urmare a neregulilor constatate fiind aplicate 196 de sancţiuni contravenţionale, 143 conducătorilor de autovehicule de transport marfă şi 53 celor de transport persoane", a precizat luni Biroul de presă al IPJ Buzău.

Potrivit sursei citate, neregulile constatate şi sancţionate de poliţişti au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, neutilizarea centurilor de siguranţă, conducerea unor autovehicule cu defecţiuni tehnice sau pentru utilizarea necorespunzătoare a aparatului tahograf, precum şi pentru lipsa documentelor ce trebuie să însoţească astfel de transporturi.

Acţiunea s-a desfăşurat conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL).

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri