Jurnalul.ro Sport eXtrasport Șantajistul care amenința familia lui Michael Sumacher, condamnat la închisoare

Șantajistul care amenința familia lui Michael Sumacher, condamnat la închisoare

Un şantajist care ameninţa că îi va ucide pe copiii fostului campion mondial de Formula 1 Michael Schumacher dacă nu va primi un milion de dolari a fost condamnat joi la un an de închisoare, din care 9 luni cu suspendare, de un tribunal din Reutlingen (sud-vestul Germaniei), informează AFP. 

Bărbatul, Huseyn B., în vârstă de 25 ani, va plăti, totodată, şi o amendă de 4.500 euro, fiind obligat să efectueze 50 de ore de muncă în folosul comunităţii şi să urmeze un tratament psihiatric. 

"Dacă banii nu vor fi livraţi până la 31 martie 2016, copiii voştri vor fi morţi. În Formula 4 se întâmplă numeroase accidente...", a scris, între altele, şantajistul respectiv într-un mesaj adresat soţiei lui Michael Schumacher, Corrina, în februarie 2016. 

Băiatul lui Schumacher, Mick, în vârstă de 18 ani, concura în momentul respectiv în Formula 4, iar acum este pilot în Formula 3, în timp ce fiica fostului campion, Gina-Maria (20 ani), cunoaşte o strălucitoare carieră ecvestră. 

Poliţia l-a identificat uşor pe şantajist, deoarece acesta indicase coordonatele sale bancare în conţinutul mesajului. 

Michael Schumacher, în vârstă de 48 ani, victima unui traumatism cranian după ce a căzut în timp ce schia, în 2013, se află în continuare în convalescenţă la domiciliul său, familia oferind de atunci foarte puţine detalii despre starea sa de sănătate. 

Sursa: Agerpres

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri