Jurnalul.ro Ştiri Justitie Bărbat care a provocat scandal în Spitalul Pantelimon și a lovit cu mașina un agent de pază, arestat

Bărbat care a provocat scandal în Spitalul Pantelimon și a lovit cu mașina un agent de pază, arestat

de Redacția Jurnalul    |   

Un tânăr în vârstă de 25 de ani a intrat cu autoturismul în curtea interioară a Spitalului de Urgență „Sfântul Pantelimon” București, împreună cu tatăl său. Aici, bărbatul a provocat un scandal uriaș, a lovit unul dintre agenții de pază, apoi a vrut să treacă cu mașina peste el.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au reținut un bărbat în vârstă de 25 de ani, cercetat pentru tentativă de omor și tulburare a ordinii și liniștii publice.

„La data de 08.05.2023, în jurul orei 20:17, inculpatul (un bărbat în vârstă de 25 de ani) și tatăl acestuia au intrat cu autoturismul în curtea interioară a Spitalului Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon” București, au parcat și au intrat în incinta spitalului, unde au provocat un scandal. Agenții de securitate i-au escortat pe cei doi în afara clădirii, împrejurare în care inculpatul l-a lovit cu pumnii în față pe unul dintre agenți. Deși persoana agresată nu a formulat plângere prealabilă pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, agresiunile exercitate asupra sa au fost săvârșite în loc public, în fața mai multor persoane cărora le-au fost provocate sentimente de indignare, teamă și insecuritate, fapta constituind infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice. Ulterior, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului și, cât timp agenții de pază încercau să gestioneze situația cu tatăl său, a condus vehiculul în direcția unuia dintre agenții de pază și l-a lovit pe acesta cu partea din față, proiectându-l pe sol, provocându-i policontuzii, plagă contuză mâna dreaptă și contuzie genunchi drept”, arată procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Potrivit anchetatorilor, din modul în care a acționat tânărul rezultă clar că acesta a săvârșit infracțiunea de tentativă de omor cu intenție indirectă, „întrucât a acceptat posibilitatea decesului victimei, care nu s-a produs din hazard, dar și datorită manevrelor victimei care a observat intenția inculpatului și a adoptat o poziție defensivă”.

Procurorii au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri.

(sursa: Mediafax)

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri