Jurnalul.ro Ştiri Locale Scandal între frați, în Craiova

Scandal între frați, în Craiova

de Redacția Jurnalul    |   

Doi frați, de 22 și 29 de ani, au fost implicați în noaptea de duminică spre luni într-un scandal în Craiova. Unul dintre ei a ajuns la spital.

Potrivit IPJ Dolj, în noaptea de duminică spre luni, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Craiova au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la faptul că pe strada 1 Decembrie 1918 din Craiova ar fi avut loc o altercație între două persoane.

La fața locului, polițiștii au stabilit că, în timp ce se aflau la domiciliul comun și pe fondul unui conflict spontan, un tânăr de 22 de ani l-ar fi lovit pe fratele său, de 29 de ani, cu un obiect ascuțit-înțepător, provocându-i acestuia o rană superficială.

Bărbatul de 29 de ani a fost preluat de un echipaj SMURD și dus la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Totodată, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: scandal frati craiova
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri