Andreea Antonescu, fosta membră a trupei Andre a fost noaptea trecută protagonistă unui nou scandal la Iaşi. Vedeta a sunat la 112 şi a anunțat că este sechestrată într-un apartament din complexul rezidenţial Exclusive Residence din Copou, potrivit Bzi.ro.
Poliţiştii ieşeni au intervenit imediat şi au ajuns la apartamentul indicat. Odată ajunşi oamenii legii au găsit-o pe Andreea Antonescu şi pe iubitul ei, Ştefan Manolache.
Întrebată ce s-a întâmplat şi dacă are nevoie de ajutor, ea nu a recunoscut iniţial că a sunat la numărul de urgenţă, însă ulterior a recunoscut că se certase cu iubitul, iar acesta nu i-ar fi dat voie să iasă din casă.
Ambii păreau sub influenta băuturilor alcoolice.
Reprezentanţii Poliţiei Iaşi au confirmat că vedeta a sunat la 112 azi noapte.
“Tânăra a fost sancţionată contravenţional cu 4.000 de lei pentru apelare nejustificată la 112”, a precizat Beatrice Romanescu, purtătoare de cuvânt al IPJ Iaşi.