Jurnalul.ro Ştiri Politică Scandal și pe partea dreaptă. PMP, nemulțumit de planul lui Iohannis privind anticipatele

Scandal și pe partea dreaptă. PMP, nemulțumit de planul lui Iohannis privind anticipatele

de Ion Alexandru    |   

Imediat după câștigarea de către Klaus Iohannis a alegerilor prezidențiale, mai mulți lideri de opinie ai Partidului Național Liberal au lăsat să se înțeleagă că se lucrează intens la planul organizării alegerilor parlamentare anticipate. Unul dintre cei mai vocali susținători ai acestui demers, pe care îl cataloghează ca fiind “sigur”, este prim-vicepreședintele partidului, Rareș Bogdan. Acesta arată că PNL are capacitatea de a crea condițiile necesare pentru organizarea alegerilor anticipate, iar scrutinul ar urma să fie organizat fie odată cu alegerile locale, fie în preajma acestora. Asta ar însemna ca Guvernul Orban să demisioneze, iar două propuneri succesive de prim-ministru să fie respinse de Parlament.

Klaus Iohannis a precizat, încă de duminică seară, că va fi un președinte implicat pe scena politică și a promis că “lucrează” la o nouă majoritate parlamentară.

Unul dintre aliații PNL, Partidul Mișcarea Populară, prin vocea președintelui Eugen Tomac, a anunțat că nu susține un astfel de plan, “deoarece ar adânci criza politică și ar fi abandonate din proiectele care în acest an de zile pot fi avansate”. Mai mult, PMP atrage atenția că există un punct în protocolul încheiat cu liberalii, înaintea votului pentru învestitura Cabinetului Orban, în care s-a căzut la înțelegere că alegerile anticipate nu fac parte din planul de guvernare. Tomac mai arată că, dacă se va merge pe acest plan, ar fi abandonate din proiectele care în acest an pot fi avansate”.

O altă problemă pe care ar putea-o întâmpina PNL și Klaus Iohannis cu acest plan este poziția UDMR, care s-a arătat clar împotriva unui astfel de demers politic. 

Subiecte în articol: Eugen Tomac
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri