Jurnalul.ro Ştiri Politică Scandal. UNPR cere evacuarea PMP Brăila din sedul partidului

Scandal. UNPR cere evacuarea PMP Brăila din sedul partidului

de Ion Alexandru    |   

Filiala PMP Brăila a fost acționată în judecată, de către UNPR, pentru a fi evacuată din sediul brăilean al fostei formaţiuni politice a lui Gabriel Oprea. Procesul a fost demarat de UNPR la mai bine de o săptămână de la alegerile parlamentare și are primul termen la jumătatea lunii ianuarie. În timpul campaniei electorale, UNPR Brăila a cerut PMP să demonteze afișele electorale din acest sediu.

 

Ruptura dintre UNPR și PMP, ca urmare a anulării fuziunii dintre cele două partide, a ajuns în instanță. În 21 decembrie, Uniunea Națională pentru Progresul României a acționat în judecată Partidul Mișcarea Populară, filiala Brăila, cerând evacuarea acesteia din urmă din sediul din Municipiul Brăila. Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției civile a Judecătoriei Brăila și a primit un prim termen de judecată pentru data de 19 ianuarie 2017.

Cererea UNPR a fost formulată în baza articolului 1033 din Codul de Procedură Civilă, care se referă la litigiile privind evacuarea din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără drept de către foștii locatari sau de către alte persoane.

Între UNPR și PMP Brăila a mai avut loc un scandal chiar în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. Progresiștii brăileni au sesizat, atunci, Biroul Electoral Județean, acuzând faptul că filiala PMP Brăila și-a montat afișe electorale în sediul UNPR, fără acordul deținătorului imobilului și în afara spațiului destinat afișării. În plângerea depusă se arăta că Partidul Mișcarea Populară ocupă în mod abuziv sediul filialei locale a partidului. Biroul Electoral Județean a respins, însă, sesizarea.

 

Fuziune eșuată

Situația sediului UNPR Brăila a ajuns în instanță, după ce fosta formațiune a lui Gabriel Oprea a somat, prin intermediul unui executor judecătoresc, filiala brăileană a partidului lui Traian Băsescu să elibereze acest imobil.

În octombrie 2016, filialele UNPR Brăila și Galați au denunţat fiziunea cu Partidul Mișcarea Populară. Fuziunea a fost denunțată la Conferința Națională Extraordinară a UNPR, unde progresiștii au concluzionat că aceasta s-a realizat într-un mod defectuos, în favoarea exclusivă a PMP, încălcându-se, astfel, principiile stabilite la congresul de fuziune de la mijlocul acestui an.

La Conferința Națională s-a luat totodată decizia ca toate persoanele din cadrul partidului, care au trecut la Mișcarea Populară, să își piardă funcțiile de conducere din UNPR.

 

Fuziunea dintre PMP și UNPR se află, în prezent, pe rolul instanțelor de judecată. În luna noiembrie, înainte de alegeri, UNPR a decis să își continue activitatea ca formațiune politică de sine stătătoare, conform Legii partidelor politice și a statutului.

 

Singurul UNPR-ist de frunte care a fuzionat cu Partidul Mișcarea Populară este fostul președinte progresist, care i-a luat locul lui Gabriel Oprea, Valeriu Steriu. Acesta s-a înscris în partidul lui Traian Băsescu și a fost ales, pe listele PMP, ca deputat în Parlamentul României.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri