Deputatul Cezar Drăgoescu (USR) a anunțat că, marți dimineață, parlamentarii formațiunii vor cere conducerilor celor trei instituții explicații oficiale privind sumele acordate și planurile concrete de reducere a cheltuielilor, conform Legii 145/2025, pentru care Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea, scrie stiripesurse.ro
USR cere claritate în privința bonusurilor și a reformelor bugetare
Parlamentarii USR din Comisiile reunite de buget-finanțe vor solicita detalii privind criteriile de evaluare, mecanismele de acordare a primelor și justificarea acestor sume, acordate în perioada 2022–2024.
De asemenea, se vor analiza noile organigrame și grile de salarizare care trebuie să reflecte:
-
reducerea cu 10% a posturilor de specialitate,
-
reducerea cu 30% a celor din structurile de suport,
-
scăderea cu 30% a salariilor de bază și a indemnizațiilor,
așa cum prevede noua lege privind reforma instituțiilor autonome.
„Este revoltător ca, în plină criză bugetară, instituții precum ANCOM sau ASF să fi acordat prime de milioane, uneori pentru aproape toți angajații, fără nicio justificare transparentă. Românii au dreptul să știe cum se cheltuie banii publici. Instituțiile autonome nu pot fi ocolite de reguli, iar transparența nu e opțională”,
a declarat deputatul Cezar Drăgoescu (USR).
Prime și bonusuri de milioane
Potrivit datelor obținute de USR prin interpelări oficiale:
-
ANCOM a plătit 3,7 milioane de lei în prime doar în anii 2022 și 2024,
-
ASF a acordat 61 de milioane de lei în bonusuri în ultimii patru ani,
-
aproape toți angajații ANCOM (632 din 669) au fost recompensați în 2024, „fără criterii clare de performanță”.
Guvernul a decis între timp suspendarea acordării de bonusuri în cele trei instituții — ANRE, ANCOM și ASF — pentru următorii trei ani, începând cu 2025, măsură susținută de USR.
Cele trei instituții sunt autorități autonome care gestionează domenii strategice — energie, comunicații și sistemul financiar. În ultimii ani, însă, nivelul veniturilor angajaților și al bonusurilor a generat controverse, fiind semnificativ mai ridicat comparativ cu media din administrația publică.
Reuniunea de marți, programată la ora 9:30, în Comisiile reunite de buget-finanțe, va fi prima în care conducerile ANRE, ASF și ANCOM trebuie să prezinte măsurile concrete de reducere a cheltuielilor și noile structuri instituționale, conform angajamentelor asumate de Guvern.