Jurnalul.ro Auto Scandalul Dieselgate. De ce VW nu a fost sancţionat de RAR

Scandalul Dieselgate. De ce VW nu a fost sancţionat de RAR

Legislaţia Comisiei Europene împiedică autorităţile române să ia măsuri în scandalul Dieselgate. Registrul Auto Român nu a aplicat sancţiuni reprezentanţilor grupului Volkswagen din România pentru că autovehiculele destinate pieţei europene, la care au fost utilizate dispozitive de manipulare a emisiilor poluante, deţin omologare CE de tip, se arată într-un răspuns al RAR, adresat Mediafax.

Legislaţia europeană impune, în cazuri de tipul Dieselgate, remedierea neconformităţilor prin acţiunea de rechemare a vehiculelor. Autoritatea de omologare germană KBA, cea care a acordat majoritatea omologărilor comunitare, nu a retras omologările CE de tipul respectiv şi nu a impus producătorului identificarea şi aplicarea unor soluţii de remediere a problemelor constatate.

KBA permite implementarea măsurilor treptat, după efectuarea unor testări multiple, luând în considerare o multitudine de particularităţi ale vehiculelor cărora le sunt destinate. RAR a stabilit împreună cu reprezentantul grupului Volkswagen în România că acesta va raporta lunar vehiculele care au efectuat acţiunea de rechemare prin reţeaua naţională de dealeri autorizaţi ai grupului.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri