Jurnalul.ro Editoriale „Scânteia”, în 1944 și GDS, în 2019. Similitudini de limbaj și de mentalitate

„Scânteia”, în 1944 și GDS, în 2019. Similitudini de limbaj și de mentalitate

de Serban Cionoff    |   

Pentru că, vorba românului, numai azi nu e… miercuri- ziua în care lui Augustin Lazăr(încă)Procuror General al României, îi va fi înmânat premiul GDS pe anul 2018-, este de înțeles de ce în ediția electronică a revistei „22” au apărut texte foarte incisive la adresa celor care au demonstrat, cu documentele pe masă, că în mapa profesională a personajului există cam prea multe date care îi pun sub un apăsător semn de întrebare integritatea morală și echidistanța politică. Or, având în vedere împrejurarea că din aceste materiale, care se vor a fi replici imbatabile și demonstrații incluse în fapte ale nevinovăției absolute a premiantului GDS, lipsesc tocmai contra-argumentele, dovezile care să le susțină, nu ne rămâne decât să luăm act de limbajul să îi spun necivilizat(pentru a folosi un eufemism) și, în ultimă instanță, de mentalitatea pe care ele o exprimă.

 Două ar fi articolele la care mă refere de această dată. Să începem cu cel iscălit de Tereza Brândușa Palade având acest titlu elevat: „A fi sau a nu fi(idiot)”.Punct! Articol din care reținem un pasaj edificator: ”Campania de linșare a lui Lazăr ca un „călău” și „torționar” securisto-comunist folosește toate tacticile de dezinformare și de intoxicare ale fostei Securități. Este vorba despre o bătălie pe minți și pe inimi”. Bătălie care, ne mai spune autoarea, nu ar avea alt scop decât crearea unui „idiot util”, de care să se servească, bineînțeles!, nimeni alții decât corupții și penalii. Cei cu care, dacă este să ne luăm după motivarea premiului acordat de către GDS, se bate, umăr la umăr cu Slujirea, și Augustin Lazăr.

 Până aici toate bune și frumoase. Numai că, în lipsa unor contra-argumente la obiect, care să informe în mod categoric afirmațiile că Augustin Lazăr a fost șeful comisiei de eliberări condiționate de la Penitenciarul din Aiud și că nu el a fost cel care i-a respins cererile deținutului politic Iulius Lazăr, ne punem întrebarea: cine pe cine vrea să prostească?Sau, ca să respect vocabularul hiper- stilizat al autoarea: cine pe cine vrea să îl facă un „idiot –util”?

 Cel de-al doilea articol, cu aceeași de temă,uzând de aceeași noblețe a limbajului și de aceeași rigoare a deducțiilor logice, este „Linșajul imund-penal-securist „ și poartă semnătura Melaniei Cincea. Citez:”Nu e de mirare că această gașcă împuțită se urcă cu bocancii pe dramele unor oameni care au suferit în comunism și pe emoțiile colective pe care le stârnesc, că minte și manipulează cinic”Și, mai departe:”Scopul lor este să influențeze desemnarea noului procuror general al României( în realitate, re-desemnarea actualului procuror general! n.n.), să creeze neîncredere, lehamite, să slăbească valul de civism, să îngenuncheze justiția rămasă independentă și să-și facă jocurile”. Fiind vorba, se înțelege, despre aceiași „penali”și „corupți” care ar avea interesul să întineze aura de ingenuu politico-ideologic a lui Augustin Lazăr și, bineînțeles, de jurnaliștii care s-au pronunțat cu seriozitate și cu dovezi în această dezbatere.

Ce avem noi,așadar, până acum?Avem un fățiș exces de invective, un noian de procese de intenții și nici-un fel de dovadă în sprijinul tezelor ce ni se livrează atât de vehement și de agresiv pentru a-l inocenta, numaidecât, pe Augustin Lazăr. De unde și întrebarea:unde am mai întâlnit noi asemenea practici? Răspuns: păi le-am întâlnit,bunăoară, în articolul „Guzganii presei”, apărut în toamna lui 1944”Scânteia”, oficiosul PMR, sub semnătura lui Silviu Brucan. Articol din care citez următorul paragraf:”Agenți calificați ai Gestapoului, ziariști cu o activitate infamantă în activul lor, nu numai că se plimbă liberi, nu numai că pătează lupta eroică a Armatei Roșii  și a poporului român , dar mai mult- ceea ce este menit să ridice lupta poporului- fac să apară gazete.”

  La scurtă vreme, în mai 1945, la „Tribunalul poporului”, avea să înceapă procesul „ziariștilor criminali de război”. Proces în care acuzator public este Alexandra Sidorovici, soția lui Silviu Brucan. Cel care, în „Scânteia”, a cerut, în mod insistent și repetat, condamnarea la moarte pentru Iuliu Maniu,Gheorghe I.Brătianu, Corneliu Coposu, Radu Gyr și Pamfil Șeicaru! Pentru ca, la 31decembrie 1989, adică după lovitura de stat- așa cum caracterizează evenimentele revoluționare din Decembrie 1989 rechizitoriul pe care Augustin Lazăr l-a promovat și îl susține cu toată convingerea și cu autoritatea funcției sale- tot Silviu Brucan, dedata asta travestit în anticomunist jurat, să cauționeze, alături de Georg Soros, constituirea GDS,prima organizație non-guvernamentală înființată în țara noastră după mai mult de patru decenii ale regimului politic al partidului-stat.

 Să ne mai mire,atunci, aceste evidente similitudini între „Scânteia”, în 1944 și GDS, în 2019? Nota bene: similitudini nu doar de limbaj, ci, în primul rând, de mentalitate!

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri