Jurnalul.ro Ştiri Educatie Schimbare RADICALĂ a anului școlar preuniversitar. Care sunt perioadele de învățare și vacanțele

Schimbare RADICALĂ a anului școlar preuniversitar. Care sunt perioadele de învățare și vacanțele

Începând cu anul școlar 2022/2023 va fi introdusă o nouă structură. Se renunță la trimestre și semestre, acestea fiind înlocuite cu 5 module de învățare. Totodată, va exista o săptămână de vacanță în luna februarie care nu va avea date fixe, anunță ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Școala va începe pe 5 septembrie 2022 cu primul modul de învățare iar prima vacanță va fi între 24-30 octombrie. 

Urmează apoi modulul al doilea de învățare, care va dura până înaintea Sărbătorilor de Iarnă. Acesta se va termina cu o vacanță între 23 decembrie - 8 ianuarie. 

Modulul al treilea începe din 9 ianuarie și se  va derula până în luna februarie, când va  fi cea de-a treia vacanță. Aceasta va avea loc în a doua, a treia săptămână sau a patra săptămână. Decizia aparține fiecărui inspectorat școlar județean.

La sfârșitul acestei vacanțe începe al patrulea modul, care va ține până înaintea Sărbătorilor Pascale, catolice și ortodoxe. Vacanța va fi organizată în perioada 8 - 23 aprilie.

După această vacanță urmează modulul 5, care se va desfășura până pe 16 iunie. Ultima vacanță este cea de vară, începe din 17 iunie și va dura până în prima zi de luni din septembrie, când ar urma să înceapă anul școlar 2023 - 2024.

Subiecte în articol: anul scolar module vacante
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri