Jurnalul.ro Ştiri Observator Schimbări majore în programul Prima Casă. Se vor impune limite de venit

Schimbări majore în programul Prima Casă. Se vor impune limite de venit

Programul Prima Casă se schimbă şi se va numi "O familie, o casă", conform unui proiect aflat în dezbatere publică. Proiectul vine şi cu reguli noi, potrivit Ministerului Finanţelor.

Astfel, limita maximă a venitului familiei care solicită un astfel de credit ipotecar cu garanţii de la stat nu trebuie să depseaşcă 4.500 de lei, iar în cazul familiilor cu copii 7.000 de lei. Suma pe care statul o va garanta, va fi în continuare, de maximum 70.000 de euro, iar finanţarea de la buget va fi de 66.500 de euro. 

Se impun limite de venit:

PROGRAMUL PRIMA CASĂ.  Introducerea pragului de venit pentru beneficiarii Programului: 

- la data solicitării creditului garantat, veniturile nete lunare ale beneficiarului individual sau ale beneficiarului împreuna cu soțul sau soția, după caz, nu pot depăși valoarea de 4.500 lei; 

- pentru familiile cu unul sau mai mulți copii, la data solicitării creditului garantat veniturile nete lunare ale familiei nu pot depăși valoarea de 7.000 lei. Menținerea avansului minim de 5 % din prețul de achiziție al locuinței. Prețul de achiziție a locuinței este de maximum 70.000 EUR echivalent lei la cursul BNR valabil la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar valoarea finanțării garantate este de maximum 66.500 EUR echivalent lei.

PROGRAMUL PRIMA CASĂ.  Acordarea următoarelor subvenții de dobândă:
 
- reducerea cu 0,5 puncte procentuale a ratei dobânzii creditului garantat pe toată durata Programului pentru familiile cu un singur copil. 
- reducerea cu 1 punct procentual a ratei dobânzii creditului garantat pentru familiile cu doi sau mai mulți copii. 
- refinanțarea creditelor obținute în cadrul Programului, prin alte instrumente de finanțare, cu excepția altor credite acordate in cadrul Programului. 

Antena3

Subiecte în articol: Programul Prima Casă
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri