Jurnalul.ro Ştiri Locale Școlile din Timiș sunt închise luni și marți, din cauza zăpezii

Școlile din Timiș sunt închise luni și marți, din cauza zăpezii

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Timiş, întrunit duminică, a votat solicitarea şefei Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, Aura Danielescu, de suspendare a cursurilor în şcolile din judeţ, în zilele de luni şi marţi, ca urmare a ninsorilor abundente.
"Este oficial, s-a votat în CJSU suspendarea cursurilor peste tot, luni şi marţi. Colegii directori se vor mobiliza şi vor anunţa copiii şi familiile din care provin", a declarat Danielescu.
Potrivit datelor centralizate de aceasta, aproape 40 de unităţi şcolare din judeţul Timiş au mari probleme, sunt fără curent electric şi fără căldură, sunt localităţi izolate sau drumurile sunt impracticabile pentru deplasarea elevilor de la domiciliu la şcoli, iar pentru navetişti situaţia este şi mai dificilă. 

Agerpres

Subiecte în articol: scoli inchise timiş
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri