Cum fotbalul oferă mereu un carnaval, e firesc ca scriitorii de popularitate să manifeste interes faţă de fotbalişti, privindu-i de multe ori cu simpatie, dar în unele cazuri cu şfichiuri ale ironiei. Este cunoscută prietenia strânsă, ajunsă chiar la rudenie, între maestrul metaforelor Fănuş Neagu şi Cornel Dinu. Zilnic petreceau ore împreună, la un pahar sau mai multe de vin bun, în timpul acela discutându-se la nivel înalt subiecte de toate felurile. Cornel Dinu, căpitan fără teamă şi reproş la Dinamo, dar şi la naţională, şi-a tras seva de cultură generală remarcabilă şi din acele şuete boeme în preajma fermecătorului scriitor Fănuş, care-i devenise şi naş. Cornel Dinu primise o rubrică în atât de lăudata revistă „Flacăra”, unde scria de toate cele cu vervă, cu nivel intelectual de lăudat, făcea piruete printre subiecte de istorie, de mitologie, de artă, de sport. Erau articole reuşite şi cârtitorii bârfeau că scriitura i-o face Fănuş Neagu. Enervat, într-o zi, Cornel Dinu a propus ca redactorii să-i dea pe loc un subiect şi el sub ochii tuturor, în redacţie va scrie editorialul. Ceea ce s-a întâmplat, curmându-se orice vorbă răutăcioasă. Un tânăr serios şi talentat făcea zilnic naveta cu bicicleta din comuna Roşu la stadionul Steaua, unde ajunsese să joace alături de Puiu Iordănescu, ca mijlocaş. Tânărul se numea Costică Ştefănescu. L-a văzut, l-a remarcat Adrian Păunescu, care a pus umărul la transferul acestuia la Universitatea Craiova. Poetul l-a presat pe încăpăţânatul antrenor Teaşcă să-l reprofileze libero, ceea ce s-a înfăptuit cu teribil succes pentru Ştefănescu. Cu condeiul lui acid, Eugen Barbu îl critica pe Cămătaru, pe care pentru momentele delăsătoare l-a poreclit Haplea în Chiloţi. S-a supărat tare Cămătaru, care n-a vrut să se suie în avionul spre un meci din străinătate dacă Eugen Barbu nu coboară, renunţând la delegaţie.