Jurnalul.ro Cultură Scurtmetrajul „Potemkiniștii”, de Radu Jude, premiera mondială la Cannes pe 25 mai

Scurtmetrajul „Potemkiniștii”, de Radu Jude, premiera mondială la Cannes pe 25 mai

de Magdalena Popa Buluc    |   

Scurtmetrajul „Potemkiniștii”, scris și regizat de Radu Jude, va avea premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Cannes pe 25 mai 2022, în prezența echipei.

Producția românească va debuta în programul Quinzaine des Réalisateurs, secțiune paralelă a prestigiosului festival, la Théâtre Croisette. Alte două proiecții sunt programate pe 26 mai, la Cinéma Olympia și la Cinéma Alexandre III.

Cea de-a 75-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Cannes va avea loc în perioada 17 - 28 mai 2022.

Scurtmetrajul va rula în cinematografele din România din 1 iulie, în cadrul proiectului “Almanah Cinema. Șase filme scurte”.

„Potemkinștii” pornește de la gestul de sfidare la adresa Rusiei făcut în 1905 de marinarii de pe Crucișătorul Potemkin, care au primit azil politic în România. În 2021, un sculptor (interpretat de Alexandru Dabija) încearcă să facă o lucrare inspirată de acest eveniment.

„Potemkiniștii” este o comedie despre artă, istorie, memorie și cinema, descrisă de criticul de film Andrei Gorzo ca „o schiță de Caragiale încrucișată cu un video-eseu de Mark Rappaport".

Alexandru Dabija și Cristina Drăghici interpretează rolurile principale.

Producătorul scurtmetrajului este Ada Solomon, iar producător executiv, Diana Caravia. Imaginea este semnată de Marius Panduru, montajul, de Cătălin Cristuțiu, iar sunetul, de Titi Fleancu. Designul și mixajul de sunet sunt realizate de Marius Leftărache, costumele, de Cireșica Cuciuc, coafura și machiajul, de Bianca Boeroiu.

„Potemkiniștii” este o producție microFILM, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

Prezența delegației la Cannes este susținută de Centrul Național al Cinematografiei, Institutul Cultural Român și DACIN SARA.

Radu Jude a mai fost prezent la Cannes, tot în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs, în 2014, cu „Trece și prin perete”, recompensat cu Prix Illy, mențiune specială, dar și în 2013 cu scurtmetrajul “O umbră de nor”.

Regizor şi scenarist, Radu Jude a câştigat cu lungmetrajul său de debut - „Cea mai fericită fată din lume” - premiul CICAE, la Berlinala 2009. În 2012, el a lansat lungmetrajul „Toată lumea din familia noastră”, prezentat în premieră mondială în secţiunea Forum de la Berlinală. Pelicula „Aferim!” (2015) i-a adus Ursul de Argint pentru cea mai bună regie. Ea a fost urmată de „Inimi cicatrizate” (2016), care a fost recompensată cu două premii la Locarno IFF şi pentru care Radu Jude a primit trofeul pentru regie la Mar del Plata, de documentarul „Ţara moartă” (2017) şi de lungmetrajul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018), primul film românesc premiat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary. 

În 2020, Radu Jude a fost prezent la Berlinală cu două lungmetraje: „Tipografic majuscul” şi „Ieşirea trenurilor din gară”. Ambele filme au fost proiectate în secţiunea Forum a festivalului. Un an mai târziu, s-a impus între toate filmele din competiție cu „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, recompensat cu Ursul de Aur. În același an 2021, scurtmetrajul său „Plastic semiotic” a fost prezentat în afara concursului la Festivalul de Film de la Veneția.

La ediția din 2022 a Berlinalei, a fost selectat, în competiția de scurtmetraje, cu „Amintiri de pe Frontul de Est”, realizat împreună cu istoricul Adrian Cioflâncă.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri