Jurnalul.ro Ştiri Locale Se construieşte un pinten de blocaj pentru a opri alunecarea de teren la Alunu, judeţul Vâlcea

Se construieşte un pinten de blocaj pentru a opri alunecarea de teren la Alunu, judeţul Vâlcea

Patru familii din localitatea Alunu au fost evacuate până acum din cauza alunecării de teren, în prezent acţionându-se pentru demolarea controlată a gospodăriilor acestora precum şi pentru construirea unei amenajări - un pinten de blocaj - care să stopeze deplasarea maselor de pământ, a declarat luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vâlcea, Alexandru Concioiu. 

El a precizat că până luni au fost evacuate toate cele patru familii ale căror gospodării erau situate pe direcţia frontului alunecării de teren, aşa cum se prevedea într-o hotărâre adoptată pe 16 mai de Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Vâlcea. În documentul respectiv se prevedea evacuarea, în două faze, a patru familii ale căror gospodării erau în pericol. 

Gospodăriile familiilor evacuate au fost demolate controlat astfel încât să poată fi recuperate cât mai multe dintre bunuri. 

Alexandru Concioiu a mai precizat că ritmul alunecării de teren a încetinit, iar de trei zile la Alunu se lucrează şi pentru construirea unui pinten de blocaj al deplasării maselor de pământ. 

"În ultimele zile s-a observat o încetinire a ritmului alunecării de teren şi în paralel se intervine pentru stoparea fenomenului prin realizarea unui pinten de blocaj. Se intervine şi pentru demolarea controlată a gospodăriei celei de-a patra familii care a fost evacuată, astfel încât să fie salvate o parte cât mai mare din bunuri. În prezent nu mai sunt alte gospodării în pericol din cauza alunecării de teren", a mai spus purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vâlcea. 

În urmă cu două săptămâni, după câteva zile de ploi abundente, s-a activat o alunecare de teren la halda de steril a Carierei Berbeşti Vest. Alunecarea a început într-o zonă din extravilanul comunei Alunu şi a continuat afectând terenuri proprietate privată precum şi terenuri aflate în proprietatea primăriei localităţii, pe o suprafaţă totală de circa 18 hectare, pe care se afla o plantaţie de salcâm. 

Membrii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) Alunu au constatat pe 16 mai că alunecarea de teren se îndreaptă spre două gospodării în care locuiau cinci persoane şi s-a decis evacuarea lor. În zilele care au urmat au mai fost evacuate două familii. Gospodăriilor celor patru familii evacuate au fost demolate controlat, pentru relocarea bunurilor. 

Monitorizarea şi intervenţia de la Alunu a fost asigurată de către CLSU, pompieri, poliţişti, jandarmi şi echipe de la Direcţia Minieră Berbeşti. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri