Jurnalul.ro Special Se pregătesc polițe RCA mult mai scumpe și inutile

Se pregătesc polițe RCA mult mai scumpe și inutile

de Diana Scarlat    |   

Transportatorii au negociat cu actualul guvern interimar renunțarea la Ordonanța de Urgență care ar mări costurile polițelor RCA, introducând și coplata. Proiectul de OUG a fost lansat în luna aprilie 2021, iar transportatorii spun că asiguratorii vor să profite de situația creată prin falimentul recent al companiei City Insurance, pentru a urgenta votul ordonanței, în favoarea lor. Deja au fost dublate costurile polițelor RCA în ultimele două săptămâni, dar prin modificarea legislativă care se pregătește încă din primăvara acestui am putea plăti mult mai scump niște asigurări care nu vor mai acoperi decât o mică parte a reparațiilor pentru mașini, urmând ca păgubiții să-și repare autoturismele din banii lor.

 

Discuțiile legate de proiectul de modificare a Legii RCA prin OUG au început încă din luna aprilie, iar transportatorii au cerut de mai multe ori renunțarea la proiectul legislativ, arătând că o astfel de lege ar obliga șoferii păgubiți în urma accidentelor de circulație să-și achite aproape integral reparațiile, deși vor avea de plătit și asigurări obligatorii de până la patru ori mai mari. Până acum nu s-a ținut cont de opiniile lor, însă după falimentul celei mai mari firme de asigurări petru polițele RCA de pe piața românească, City Insurance, reîncep negocierile cu actualul guvern interimar, mai ales după ce s-a constatat că toate predicțiile Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) s-au adeverit. Membrii COTAR anunță, acum, că asiguratorii încearcă să-și modifice Legea RCA printr-o OUG, pentru a-și maximiza profitul, pe banii asiguraților. De asemenea, transportatorii vorbesc despre o activitate ilicită de lobby, care în România este faptă penală și se încadrează ca trafic de influență. „City Insurance a intrat în faliment, iar ceilalți asiguratori vor crește prețurile și cer modificare legislativă pentru coplată. Victime vor fi cei peste 8 milioane de plătitori de polițe obligatorii RCA și service-urile auto. Asiguratorii au ajuns să-și modifice legile în favoarea lor, deși lobby-ul e trafic de influență în România. Prețul RCA s-a dublat deja, în ultimele două săptămâni, dar ceea ce urmează va fi mult mai grav. Am cerut Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Transporturilor să elimine din proiectul de Ordonanță pentru modificarea legii RCA prevederile care vor permite companiilor de asigurare să-și însușească pe nedrept banii asiguraților români”, a declarat, pentru Jurnalul, Vasile Ștefănescu, președinte COTAR.

 

Ce ne așteaptă, dacă se modifică legea

 

Dacă, totuși, modificarea legislativă se va face, prin OUG, asiguratorii vor ajunge să limiteze despăgubirile după accidente, iar diferențele vor fi achitate din buzunarele proprii ale oamenilor asigurați, care vor fi păgubiți. „Fixarea unor așa-zise prețuri de referință pentru lucrările de reparație va oficializa și legaliza unele practici deja apărute pe piața asigurărilor, din cauza cărora păgubiții cu daune neplătite au ajuns în fața instanței pentru a-și recupera de la asigurător banii de reparații. Dacă această ordonanță va intra în vigoare în actuala formă, există riscul ca, în timp ce firmele de asigurare vor putea majora după bunul plac, în continuare, prețul polițelor, asigurații să fie nevoiți să-și achite reparațiile prin coplată. Următoarele victime ale acestor prevederi vor fi service-urile auto corecte, care vor refuza efectuarea unor reparații îndoielnice, sub prețul real al pieselor și manoperei”, mai explică Ștefănescu. Transportatorii au cerut și intervenția Guvernului pentru plafonarea prețurilor polițelor  RCA, după ce s-a înregistrat o creștere nejustificată a acestora, în ultima perioadă, dar și reducerea salariilor foarte mari ale angajaților ASF. 

 

Celelalte creșteri ale prețurilor majorează costurile

 

Patronii firmelor de transporturi spun că o parte din vina pentru scăparea de sub control a pieței polițelor RCA o  are și Consiliului Concurenței, care ar fi trebuit să intervină și nu a făcut-o până acum. „În mandatul actualei conduceri a instituției, piața RCA a devenit una de tip oligopol, în care două companii de asigurari rău-platnice dețin peste 75% din piață. Aceste două companii sunt vizate de peste 90% din totalul reclamațiilor înregistrate la ASF și peste 90% din totalul litigiilor aflate pe rolul instanțelor de judecată. Rapoartele ASF reflectă o deteriorare continuă și semnificativă a conduitei societăților de asigurare, în condițiile în care service-urile auto sunt grav afectate de scumpirile din ultima perioadă și de un pronunțat deficit de personal calificat”, mai spun transportatorii. Aceștia amintesc și faptul că scumpirile din ultima perioadă vor contribui la creșterea costurilor pentru reparații: prețul gazelor naturale a crescut semnificativ în ultimele luni, iar cabina de vopsit utilizată de service-urile auto este încalzită cu gaze naturale. Prețul energiei electrice a crescut semnificativ în ultimele luni, iar toate utilajele funcționează pe bază de energie electrică. „Spațiile de pregătit piesele pentru vopsitorie au nevoie de o lumină puternică pentru a evita imperfecțiunile care pot apărea. În plus, niciun vopsitor sau tinichigiu bun nu se mai angajează fără un salariu de minimum 1.500 de euro net pe lună. Pe lângă aceste costuri pe care le au service-urile auto, mai sunt de plătit avocații, fără de care nu se mai poate funcționa în România, din cauza abuzurilor asiguratorilor. La toate acestea, se adaugă liniile de credit ale tuturor service-urilor auto, pentru că multe dintre ele se află în mare dificultate financiară, tot din cauză că societățile de asigurare achită din costurile reale ale reparațiilor atât cât vor și când vor”, explică patronul unui service auto.

 

Observăm că prețul RCA crește fără nicio justificare - alta decât îmbogățirea asigurătorilor. O creștere de peste 100% s-a înregistrat chiar în aceste zile, după ce s-a declarat falimentul City Insurance, totalmente nejustificat.

Vasile Ștefănescu, președinte COTAR

 

Pentru despăgubiri s-ar prelungi așteptarea cu mai mulți ani 

 

Una dintre prevederile proiectului de modificare a Legii RCA este următoarea: „Executarea silită pentru titlurile executorii obținute împotriva asigurătorului nu poate fi demarată împotriva Fondului; în acest caz, creditorul de asigurări depune o nouă cerere de plată motivată, în condițiile art.14 alin.(1), cu respectarea procedurii și a plafonului stabilite prin prezenta lege”. Transportatorii au oferit o „traducere” a acestui paragraf care s-ar putea introduce, prin OUG: „Dacă nu ai primit banii de despăgubire de la City Insurance și ai început proces în instanță acum doi ani și jumătate și ai obținut o hotarare favorabilă executorie, nu poți executa FGA-ul, trebuie să depui o nouă cerere de plată la FGA, să te așezi la rând cu toți ceilalți care nu au mers în instanță și să aștepți alți câțiva ani până îți vine rândul să fii despăgubit de către FGA. După ce ați așteptat doi ani și jumătate în instanță, mai asteptați câțiva ani până vă vine randul să primiți banii de la FGA”, explică reprezentanții transportatorilor.

Subiecte în articol: RCA city insurance
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri