Jurnalul.ro Ştiri Justitie Sebastian Ghiţă nu va fi arestat în lipsă

Sebastian Ghiţă nu va fi arestat în lipsă

de Monica Cosac    |   

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au respins cererea procurorilor DNA de arestare preventivă în lipsă a fostului deputat PSD Sebastian Ghiţă. Pe de altă parte, deşi Ghiţă este de negăsit de mai bine de o săptămână, judecătorii au decis ca acesta să rămână sub control judiciar pe cauţiune cu interdicţia de a părăsi teritoriul României, în dosarul în care acesta este judecat pentru faptre de corupţie, alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova. Decizia magistraţilor ÎCCJ este definitivă. Sebastian Ghiţă a fost reprezentat de trei avocaţi, care au spus că au încercat să ia legătura cu el, dar nu au reuşit, şi au împuternicire avocaţială semnată de fratele acestuia. În mod normal, astăzi, fostul deputat ar trebui să se prezinte la IPJ Prahova, pentru verificări. Doar dacă nu ajunge, procurorii pot cere din nou ca Ghiţă să fie încătuşat. Fostul deputat este căutat din 21 decembrie, după ce a fost chemat la DNA Ploieşti, în dosarul de corupţie privind vizita din 2012 a fostului premier britanic Tony Blair în România, şi nu s-a prezentat, ulterior pe numele lui fiind emis un mandat de aducere. (Monica Cosac)

 

Subiecte în articol: sebastian ghita
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri