Oare ce se întâmplă cu locuitorii de pe Tuberozelor dacă refuză să-și schimbe buletinele după ce numele străzii devine Roman Protasevici? Pot avea ei probleme la banca ce amintește clienților că actualizarea datelor personale e pentru ea o obligație legală, iar lor le ferește contul de fraudă?
Asta ar fi o discuție, a doua, am observat că s-a ajuns la spusele lui Ilf şi Petrov prin marile vorbe: Oraşul e al oamenilor, nu al maşinilor. Scriitorii sovietici revoluţionari citaţi au formulat, e drept, ceva mai elegant: Prestigiul pietonilor s-a şubrezit mult, ei, care au dat lumii oameni iluştri ca Horaţiu, Boyle-Mariotte, Lobacevski, Gütenberg şi Anatole France, sunt nevoiţi acum să se strâmbe cum nu se poate mai caraghios, ca să atragă atenţia asupra existenţei lor.
Dar acum, când miştourile din trecut devin idei călăuzitoare, după cum arată miile de like-uri, poate că merită pusă întrebarea dacă ați auzit de iacobini, cei care au răspândit Teroarea? Ei susțineau că sunt călăuziți de rațiunea pură. Au invocat-o și au considerat-o ca fiind unica lor călăuză.
Totuși, Gustave Le Bon e de altă părere. El susţine că principiile Revoluţiei au inspirat rapid un val de entuziasm mistic analog celui provocat de diversele credințe. Nu au făcut altceva decât să schimbe orientarea ascendenţei mentale pe care o solidificaseră secolele. Nu există nimic uimitor în zelul sălbatic. Mentalitatea mistică a fost aceeași cu a protestanților în timpul Reformei.
Le Bon apreciază că budismul, creștinismul, islamismul, Reforma, vrăjitoria, iacobinismul, socialismul par forme diferite de credință, dar au baze mistice și afective identice și se supun unor forme de logică fără nicio afinitate cu logica rațională. Pot să rezide exact în faptul că puterea rațiunii de a le crea e la fel de restrânsă ca și aceea de a le transforma.
Mentalitatea mistică a apostolilor politici moderni e puternic marcată de această „logică” în afara logicii. Și să sperăm, de dragul libertății - scrie Le Bon -, că acești fanatici nu vor deveni stăpânii noștri.
Mentalitatea iacobină e caracteristică în special personalităților înguste și pasionate. Presupune o minte rigidă, inaccesibilă oricărei critici.
Elementele mistice și afective care domină mintea iacobinului îl condamnă la o simplitate extremă. Sesizând numai relațiile superficiale ale lucrurilor, nimic nu-l împiedică să adopte pentru aceste realități imagini himerice născute din imaginația sa. Succesiunea fenomenelor și rezultatul lor îi scapă.
Ca un eretic care m-am apucat să critic ortodoxia iacobină, sunt pregătit să fiu excomunicat.