Jurnalul.ro Ştiri Politică Şedinţă comună a guvernelor din România şi Bulgaria, în februarie la Bucureşti

Şedinţă comună a guvernelor din România şi Bulgaria, în februarie la Bucureşti

Ministrul interimar al Transporturilor din România, Rovana Plumb, a discutat marţi cu omologul său bulgar, Rossen Jeliazkov, despre două proiecte prioritare pentru relaţiile bilaterale, respectiv asigurarea condiţiilor minime de navigaţie pentru desfăşurarea acesteia în siguranţă pe toată perioada anului şi construcţia unui nou pod peste Dunăre.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, părţile au exprimat convingerea că proiectele urmează să fie discutate în cadrul formatului oferit de cea de-a 5-a şedinţă comună a Guvernului României şi Guvernului Republicii Bulgaria (Reuniunea Consiliului de Cooperare la Nivel Înalt România-Bulgaria).

Demnitarii au efectuat o evaluare a stadiului actual şi perspectivelor relaţiilor bilaterale din domeniul transporturilor, în contextul desfăşurării şedinţei comune a celor două guverne, preconizată a avea loc la Bucureşti în data de 22 februarie 2019.

La discuţii au participat şi secretarii de stat din Ministerul Transporturilor, Dragoş Titea şi Ion Iordăchescu, şi Ambasadorul Republicii Bulgaria în România, Todor Ivanov. AGERPRES

Subiecte în articol: guvern romania bulgaria bucuresti rovana plumb
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri