Jurnalul.ro Ştiri Politică Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor a fost suspendată din lipsă de cvorum

Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor a fost suspendată din lipsă de cvorum

Şedinţa plenului Camerei Deputaţilor a fost suspendată marţi din lipsă de cvorum.

"În sală sunt prezenţi 141 de deputaţi, deci nu suntem în cvorum. În acest caz şedinţa de vot final nu poate avea loc", a declarat preşedintele de şedinţă, Gabriel Vlase.

În plenul de marţi urmau să fie supuse votului moţiunea simplă pe justiţie şi o serie de proiecte de lege precum cel privind conversia creditelor în franci elveţieni.

Deputaţii PNL au anunţat marţi dimineaţă că nu vor participa la dezbaterile şi la votul pe moţiunea simplă depusă de PSD.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri