Jurnalul.ro Ştiri Externe Șeful Hezbollah din Liban a amenințat Israel și Cipru într-un discurs televizat

Șeful Hezbollah din Liban a amenințat Israel și Cipru într-un discurs televizat

de Redacția Jurnalul    |   

Șeful Hezbollah din Liban, Sayyed Hassan Nasrallah, a amenințat Israel și Cipru într-un discurs televizat. Amenințările au fost lansate miercuri.

Liderul Hezbollah din Liban, Sayyed Hassan Nasrallah, a declarat miercuri că niciun loc din Israel nu va fi în siguranță dacă izbucnește un război cu organizația sa.

Totodată, Sayyed Hassan Nasrallah a avertizat că ar putea lovi Cipru și alte părți ale Mediteranei.

„Guvernul cipriot trebuie avertizat că deschiderea aeroporturilor și bazelor cipriote pentru ca inamicul israelian să țintească Libanul înseamnă că guvernul cipriot a devenit parte a războiului și rezistența se va ocupa de el ca parte a războiului”, a spus Nasrallah, potrivit Reuters.

Autoritățile din Cipru nu au comentat declarația liderului Hezbollah.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri