Jurnalul.ro Special Interviuri Senatorul Viorel Arcaş: Intrarea pe piaţa RCA a companiei de stat EximAsig ne va arăta care sunt costurile reale ale asigurătorilor

Senatorul Viorel Arcaş: Intrarea pe piaţa RCA a companiei de stat EximAsig ne va arăta care sunt costurile reale ale asigurătorilor

de Adrian Stoica    |   

Piaţa asigurărilor auto obligatorii a crescut şi în trimestrul patru al anului trecut, continuând trendul ascendent din ultimii 5 ani, iar volumul total al primelor brute subscrise (PBS) pe segmentul RCA a atins în 2016 un total de 4,03 miliarde lei, faţă de 3,11 miliarde de lei în 2015. Deşi valoarea acestei pieţe şi încasările asigurătorilor au fost în continuă creştere în ultimii ani, calitatea serviciilor oferite de aceştia posesorilor de poliţe RCA îi nemulţumeşte tot mai mult pe şoferi. Plafonarea poliţelor, introdusă anul trecut după protestele patronatelor transportatorilor, va expira pe 19 mai, dar Parlamentul are în pregătire un proiecte de lege privind piaţa RCA. Despre ce va aduce nou viitoare lege şi cum va face ea ordine pe această piaţă am discutat cu senatorul Viorel Arcaş, preşedintele Comisiei de buget, finanţe bănci din Senat şi unul dintre iniţiatorii proiectului de lege amintit.

 

Jurnalul Naţional: Care este stadiul de legiferare a Legii RCA?

Viorel Arcaş: Legea RCA se află acum la Camera  Deputaţilor, unde sperăm să se finalizeze foarte repede, pentru a fi votată în plen şi apoi  să fie promulgată de către preşedintele României.

Când estimaţi să fie încheiat din punct de vedere parlamentar procesul de legiferare a acestei legi?

Cu siguranţă în cadrul acestei sesiuni parlamentare.

 

Legea RCA va face ordine pe piaţă

De ce doriţi să înlocuiţi Ordonanţa de Urgenţă privind poliţele RCA cu o lege a RCA?

Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvernul Cioloş este o copie nereusită a Legii RCA, lege care a fost concepută şi adoptată în Senat. OUG a fost respinsă de Senat, iar la modul în care a fost redactată, produce o serie de efecte negative care afectează şase milioane de proprietari de autovehicule din România.

Am să vă dau şi patru exemple:

  1.  termenul de plată a despăgubirii a fost prelungit în OUG de la 10 zile la 40 de zile. Acesta nu este un motiv de bucurie pentru păgubiţi.
  2. clasele de bonus-malus au fost modificate fără niciun raţionament, asiguratul nefiind stimulat acum să aibă o conduită bună în trafic, din cauza penalizărilor şi bonusurilor mici pe care le primeşte prin noile clase de bonus-malus.
  3. abuzurile la care sunt supuşi păgubiţii RCA sunt la ordinea zile. Cu toate acestea nu sunt prevăzute sancţiuni pentru cele mai uzuale abuzuri şi nici clase de sancţiuni în funcţie de gravitatea şi recurenţa abuzului. Când amendezi cu 50.000 de lei o societate de asigurări care face o serie de abuzuri în raport cu pagubiţii RCA, aceasta sancţiune nu are cum să îşi producă efectul. Amenzile trebuie să fie de minimum 10 ori mai mari decât cele actuale pentru a produce efectele dorite de către consumatori.

 

  1. Peste trei luni şi jumătate (19 Mai) se încheie termenul de plafonare a preţului la RCA, iar asigurătorii anunţă scumpiri semnificative. Sunt toate şansele să avem parte din nou de proteste ale transportatorilor. Ce măsuri poate lua Parlamentul?

 

Prin Legea RCA pot fi rezolvate câteva aspecte de ordin legislativ ce influenţează preţul RCA, cum ar fi plafonul maxim de cheltuieli administrative acceptate pentru produsul RCA.

Strategia, normele  şi modalitatea de aplicare a legii aparţine Autorităţii de Supraveghere Financiară.  Parlamentul nu poate decât să urgenteze intrarea în vigoare a Legii RCA cu speranţa ca această lege nu va fi trimisă la reexaminare, ca multe altele, de către preşedintele României, iar prin prevederile din această lege să se  poată crea acel cadru concurenţial sănatos care să ducă la tarife pe care şoferul român să şi le permită, fără a deveni o povară aşa cum ajunseseră înainte de plafonare .

 

PSD susţine în continuare intrarea societăţii EximAsig pe piaţa RCA?

Da. Această prevedere o regăsiţi în proiectul de lege privind RCA, care reprezintă prima legiferare a acestui tip de asigurare şi, odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, se va pune în practică şi intrarea EximBank pe piaţa RCA.

 

Intrarea acestei societăţi de asigurări pe această piaţă presupune şi o capitalizare serioasă a acestei societăţi de asigurări, aceasta fiind de cel puţin două sute de milioane de euro din partea Ministerului Finanţelor Publice. A fost cuprins în bugetul adoptat o astfel de sumă?

În bugetul de stat nu se poate cuprinde niciun fel de sumă fără să existe un  proiect de lege adoptat, respectiv fără a fi creat cadrul legal. Din cauza unui guvern ostil care a existat anul trecut, guvern care nu a respectat termenele de avizare, Legea RCA a întârziat nepermis de mult şi a fost adoptată pe genunchi, sub forma unei OUG în toamna anului trecut. Gândiţi-vă  ca Legea RCA a fost finalizată de către Senat în luna mai 2016, fără a putea însă parcurge etapele de legiferare din cauza unui răspuns venit cu mare întârziere de la Guvern. Am văzut cu toţii ulterior ce OUG a redactat şi asumat guvernul…

Credeţi că o societate de asigurări de stat va putea fi competitivă în raport cu multinaţionalele din asigurări ce domină piaţa de asigurări românească?

Bineînţeles. Avem exemple şi în domeniul bancar românesc, existând bănci cu capital majoritar de stat care sunt profitabile şi care contribuie la un cadru concurenţial în acea piaţă. Sunt destule ţări în Europa în care firme de asigurări cu acţionariat majoritar de stat au devenit jucători importanţi atât în ţara lor, cât şi în alte ţări. O astfel de societate de asigurări operează în piaţa de asigurări din România şi deţine două societăţi de asigurări cândva cu acţionariat românesc. Dacă EximAsig va fi condusă de oameni potriviţi, va putea deveni un concurent redutabil pentru toţi jucătorii actuali din piaţa de asigurări romănească.

 

Faptul ca o societate de asigurări cu acţionariat majoritar de stat intră într-o piaţă de asigurări obligatorii care cauzează pierderi după spusele asigurătorilor, nu poate fi privită ca o schemă de ajutor de stat, fiind necesar un acord prealabil din parte UE?

Nicio societate de asigurări multinaţională nu operează doar în piaţa RCA. EximAsig va fi concepută ca un centru de profit, operând pe mai multe segmente de asigurări, nu doar pe RCA. În condiţiile în care toate firmele de asigurări din afara României au cheltuieli administrative între 25 - 35% pentru produsul RCA, am fost surprins să aflu că în România firmele de asigurări mulţinationale au cheltuieli mult mai mari.

 

“Dacă din preţul RCA, doar 35 - 40% reprezintă cheltuielile cu daunele, înseamnă că diferenţa reprezintă cheltuielile administrative şi profitul firmelor de asigurări”, Viorel Arcaş, preşedintele Comisiei de puget, finanţe, bănci din Senat

 

EximAsig ne va arăta care sunt costurile reale

Înţeleg că prin activitatea sa EximAsig va pune presiune pe ceilalţi asigurători?

EximAsig, care va fi controlată la sânge din perspectiva cheltuielilor, ne va arăta care sunt costurile reale pe care o firmă de asigurări trebuie să le aibă. Fiind o firmă de asigurări cu acţionariat de stat, nu vor putea exista contracte ce conţin preţuri de transfer pentru repatrierea profitului, nu vor putea exista chirii exorbitante pe care societatea de asigurări să le platească unor proprietari de imobile care sunt şi acţionarii firmei de asigurări şi nici posibilitatea cumpărării unui produs de reasigurare din cadrul unei firme din grup, produs de reasigurare, care ce să vezi…e mai scump decât alte produse similare din piaţă. EximAsig va trebui să respecte toate regulile pieţei de asigurări şi să facă profit, iar acest obiectiv poate fi atins în condiţiile în care nu ai costurile prezentate mai sus.

 

În cât timp estimaţi că această societate de asigurări poate să intre pe piaţa RCA din perspectiva avizelor date de către Parlament?

Din perspectiva Parlamentului ar putea să intre încă din această sesiune parlamentară, ţinând cont şi de necesitatea de capitalizare a acestei societăţi, un termen realist ar putea fi după prima rectificare bugetară.

 

În ce etapă se află procedura de revocare a preşedintelui ASF Mişu Negriţoiu?

Rapoartele comisiei pentru revocare au fost întocmite încă de anul trecut. Nu s-a mai discutat în plenul reunit al Parlamentului din cauza  programului pe care l-a avut  forul legislativ în perioada de campanie. Urmează ca Birourile Permanente reunite să ia o hotărâre asupra datei când se vor reuni cele doua Camere pentru dezbaterea raportului respectiv.

Mai doreşte PSD revocarea lui Mişu Negriţoiu?

Nu cunosc nicio informaţie că ar fi altfel.

 

Este adevărat că Mişu Negriţoiu se bucură în continuare de susţinerea lui Călin Popescu Tăriceanu?

La aceasta întrebare cred că ar trebui să vă răspundă domnul Tăriceanu.

 

Când credeţi că va începe efectiv această procedură?

Birourile Permanente sunt cele care vor hotărâ data efectivă.

 

Care sunt posibilii înlocuitori ai lui Mişu Negriţoiu?

Este încă prea devreme să vorbim despre propuneri şi cred că am putea discuta despre variantele de candidaţi după anunţarea datei de revocare a actualului preşedinte ASF.

 

Candidaţii pentru poziţiile de preşedintele al ASF, respectiv vicepreşedintele sectorului de asigurări vor fi oameni cu experienţa, reputaţie bună şi care îndeplinesc criteriile de integritate sau vor fi numite persoane pe criterii strict politice?

Comisiile reunite care au întocmit un raport de revocare a preşedintelui Negriţoiu au avut în vedere chiar aceste criterii de integritate şi niciun criteriu politic, fiind un  vot în unanimitate al tuturor grupurilor parlamentare. La fel se va proceda şi pentru poziţiile invocate de dumneavoastră.

 

4,3 miliarde de lei a reprezentat valoarea primelor brute subscrise anul trecut pe segmentul RCA

Euroins a devenit lider de piaţă

Potrivit Autorităţii de Supraveghere Financiară, la finele anului 2016, cea mai mare cotă pe piaţa asigurărilor auto obligatorii a înregistrat-o Euroins (21%), urmată de Asirom (17,3%), City Insurance (16,1%), Carpatica (10,5%), Allianz-Tiriac (9,5%), Omniasig (9%), Groupama (7%), Generali (5,1%) şi Uniqa (4,9%).

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri