Senatul a respins luni, în plen, cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale în cazul fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, într-un dosar legat de modul în care a angajat o consilieră în perioada mandatului.
Votul a fost secret cu bile, în favoarea cererii pronunţându-se 30 de senatori, 82 au votat împotrivă şi patru s-au abţinut.
Cererea DNA de ridicare a imunităţii senatorului Florian Bodog a fost transmisă la începutul lunii iulie.
„Senatul hotărăşte să nu ceară urmărirea penală a domnului senator Florian Bodog, fost ministru al Sănătăţii în perioada ianuarie 2017 - ianuarie 2018, pentru faptele care fac obiectul Dosarului 344/P/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie, DNA, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie”, stipulează documentul adoptat.
„PNL nu doreşte ca niciuna dintre Camerele Parlamentului să îndeplinească rolul de curte de judecată”, pentru că „toţi cetăţenii români sunt egali în faţa legii”, a susţinut, în cadrul dezbaterilor, senatorul liberal Iulia Scântei, care a spus că nu există niciun criteriu obiectiv care să justifice raportul de respingere a solicitării propus de Comisia juridică.
„Astăzi, dumneavoastră ne solicitaţi să fim o curte de judecată în privinţa unui membru al Senatului, Florian Bodog, şi astfel să împiedicăm sau să întârziem începerea unor acte prealabile de urmărire penală. PNL nu va susţine acest lucru. Va vota deschis pentru ca un coleg senator (...) să poată să ajungă în faţa organelor de urmărire penală, să-şi facă dovada propriilor apărări aşa cum şi le-a făcut şi aici în plenul Senatului”, a spus Scântei.
Senatorul Florina Presadă a explicat votul USR pentru încuviinţarea urmăririi penale a lui Florian Bodog.
„Nu cred că este rolul nostru să oprim din a-şi face treaba organele judiciare. Nu pot să nu remarc că afirmaţia domnului Bodog cum că nu a făcut niciodată nimic greşit şi că este un om integru este contrazisă de faptul că i s-a retras titlul de doctor recent, în urma constatării unui plagiat, în ceea ce-i priveşte teza de doctorat. Aşa că nu ştim câtă credibilitate au aceste afirmaţii venite din partea domnului Bodog. Legea trebuie să poată să-şi continue calea”, a menţionat Presadă.
Senatorul PSD Şerban Nicolae a afirmat că ceea ce votează plenul „este şi în spiritul şi în litera” Constituţiei, a Legii privind responsabilitatea ministerială, a Regulamentului Senatului.
Vicepreşedintele social-democrat al Senatului, Titus Corlăţean, a pledat pentru respectarea actelor normative în vigoare.
„Am aflat de-a lungul vieţii, şi o spun cu un gust amar, nu doar din clasici şi mari ai literaturii universale, ci din viaţa noastră cotidiană în plan european şi naţional că legea este, cel mai adesea, pentru căţei, nu pentru dulăi. Aş vrea să înţelegem că în această lume, dacă vom continua să facem noi între noi greşeli, vom continua să fim trataţi precum căţeii, în timp ce marii dulăi vor stabili regulile jocului. Senatul este într-o procedură constituţională, în care el are datoria dată de Constituţie. Dacă ne dorim treaba aceasta, haideţi să ne strângem cu toţii, modificăm Constituţia şi facem ce alte state nu au făcut, care au stabilit un nivel de imunitate mult mai ridicat şi nimeni nu i-a întrebat de sănătate, însă noi suntem la categoria căţeluşi. Haideţi să stabilim prin vot care este poziţia Senatului României, îndeplinind un atribut constitutional”, a spus Corlăţean.